Steaua a pierdut lamentabil meciul de pe teren propriu cu Viitorul Constanța, scor 2-5. După meci, Laurențiu Reghecampf a anunțat că va pleca de la Steaua în vară, antrenorul revenind ulterior asupra deciziei. Atât Reghe cât și soția sa, Anamaria Prodan, au declarat că nu s-a pus problema plecării de la Steaua, totul fiind o invenție a presei! Cei doi l-au sunat pe Gigi Becali chiar în momentul în care patronul Stelei era oprit de poliție să plece din țară: „Le-am zis că nu am chef de discuții d-astea, eram la Parchet”, a spus Becali azi.
Această situație l-a amuzat pe Dumitru Tudor, impresarul fiind un inamic declarat al familiei Reghecampf.
„Această familie Reghecampf-Prodan este una incredibilă. Aseară, după meci, ambele personaje și-au arătat caracterul. În loc să fie lângă Gigi Becali, când se știa că organele statului sunt cu ochii pe el, aceste două personaje ies și dau cu noroi. Imediat după meci, antrenorul Stelei a lăsat de înțeles că s-au făcut măgării peste capul lui, adică Gigi a aranjat meciul fără ca el să știe, apoi, ulterior, când Gigi i-a cam arătat ușa lui Reghe, a revenit în declarații și a aruncat totul pe seama presei. Cum se face că atunci când toată lumea vuia la tv de faptul că Gigi e oprit de poliție pe aeroport, tu, Anamaria, te apuci să-l suni și să vorbești cu patronul de Reghe că presa a influențat totul?
E strigător la cer să te apuci să insinuezi că patronul a blătuit meciuri peste capul tău când se știa de problemele pe care le are. Așa îl susții tu, îi mai dai și tu un șut?”, a spus Dumitru Tudor pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER