Antrenorul suspendat al Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat că fosta sa echipă are șanse să se salveze de la retrogradare, chiar dacă mai sunt doar trei etape și are patru puncte de recuperat față de prima echipă de deasupra liniei. Reghe a mai spus că dacă ar fi rămas la Craiova, Universitatea ar fi învins cu siguranță pe Oțelul Galați și Dinamo. Tehnicianul a precizat că s-ar întoarce la Craiova doar dacă Mititelu s-ar limita la a sta la birou.
„Mi-e foarte greu să vorbesc despre Craiova. Am suferit foarte mult. Îmi pare rău pentru echipă, pentru Universitatea Craiova. Eu i-am spus că dacă nu lua decizia aceea, băteam la Galați și învingeam fără probleme pe Dinamo. E foarte greu să mă întorc. M-aș întoarce doar dacă el va rămâne în birou să facă ce trebuie să facă un președinte.
Nu cred eu vreodată că e SF ca Țicleanu sau Marius Stan să fi putut face ceva necurat. Există șanse ca și Craiova să se salveze de la retrogradare. Eu sunt foarte optimist. Dacă aș fi rămas la Craiova, sunt sigur că am fi bătut pe Dinamo. Eu știu sigur ce puteam să fac dacă eram la Craiova. Nu este un meci foarte ușor, e un meci de orgolii. Echipa are valoare, se poate să câștige acest meci„, a spus Reghecampf la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER