Reghe, după ce a învins la limită pe ‘U’:** „Era normal să avem o cădere”

*Laurențiu Reghecampf e convins că Steaua va câștiga fără probleme acest campionat, dacă fotbaliștii săi vor juca la fel de bine ca în turul Ligii I

Cum vi s-a părut această partidă?
Am fost un meci pe care l-am controlat de la un capăt la altul. Însă trebuie să recunosc că am avut și o ușoară cădere, care este pe undeva explicabilă. Nu este ușor să joci un meci din trei în trei zile, mai ales că noi nu avem foarte multe partide oficiale disputate.

Astra și Pandurii au câștigat. Vă e teamă că Steaua ar putea fi ajunsă de aceste echipe?

Nu mă interesează ce rezultate obțin contracandidatele noastre. Important pentru noi este să menținem distanța de zece puncte față de locul doi, iar dacă vom reuși să ne distanțăm și mai mult, atunci va fi și mai bine.

Totuși, Steaua nu a mai jucat la fel de bine ca în meciul cu Ajax…
V-am mai spus și mai devreme că era normal să avem și o cădere în joc. Însă, vă asigur că, dacă în meciurile următoare elevii mei vor juca la fel ca în turul campionatului, atunci nimeni nu ne va mai putea prinde până la sfârșit.

Managerul Stelei a fost la meciul cu Chelsea. Multă lume a contestat acest lucru…

Nu vreau să intru în polemică cu nimeni. El este singurul om capabil din club să spioneze adversarii.

Publicat: 26 02. 2013, 08:54
Actualizat: 26 02. 2013, 08:55