Fără să forțeze prea mult, Steaua s-a impus categoric în fața bulgarilor de la Lokomotiv Plovdiv, locul 6 în sezonul trecut, în campionatul din țara vecină.
Chiar dacă i-a avut la dispoziție și pe internaționalii Stelei, Reghecampf a mers în mare parte pe echipa folosită în primele două amicale ale verii, în care și-au mai făcut loc și „greii” Tătărușanu și Bourceanu.
Steliștii n-au avut însă probleme cu bulgarii. Bucureștenii au controlat în totalitate prima parte, iar cei de la Lokomotiv Plovdiv n-au expediat nici măcar un șut pe poartă în prima repriză. În schimb, portarul bulgarilor a avut mult de tras. Cele mai multe bătăi de cap i le-a dat Rusescu, aflat într-o formă excelentă.
În schimb, golurile au venit de la Adi Rocha și Martinovic. Primul a împins balonul în poartă după o centrare foarte bună a tânărului Lupu (30), iar după două minute Martinovic a pus capul pentru 2-0.
În parea a doua, Reghecampf a schimbat toată echipa. Pe teren și-au făcut apariția nume precum Chiricheș, Gardoș, Tănase sau Chipciu, iar ritmul a rămas același din prima repriză. Golurile n-au întârziat să apară. În minutul 63, Pintilii a marcat primul său gol pentru Steaua, din penalty, iar după nouă minute, Florin Costea a înscris dintr-o pasă foarte bună a lui Tănase.
Până la final, steliștii au mai ratat câteva situații importante, însă scorul a rămas 4-0. Este de remarcat pofta ofensivă arătată de steliști sub comanda lui Reghecampf. În cele trei amicale jucate de echipa din Ghencea în această vară, „roș-albaștrii” au marcat nouă goluri și au primit doar trei.
Min. 90+2 Se termină meciul, Steaua obține cea mai clară victorie din această vară și a marcat opt goluri în ultimele două partide
Min. 90 Un nou atac al Stelei, Nikolic este surprinsă însă în off-side
Min. 83 Nikolic primește în careu, are în spate un adversar și scoate pentru șutul lui Pintilii din afara careului, mingea trece însă departe de țintă
Min. 82 Corner pentru Lokomotiv, mingea este centrată la bara a doua, Pintilii respinge cu capul
Min. 79 Cristi Tănase intră în centru din partea stângă, încearcă șutul, dar trage în blocajul unui adversar
Min. 73 O nouă pauă de hidratare
Min. 72 GOL STEAUA! Florin Costea mărește avantajul. Nikolic a intrat în careu cu mingea la picior, a scos în lateral pentru Tănase, care a trimis în gura porții, de unde Florin Costea împinge mingea în poartă
Min. 65 Lovitură liberă pentru Lokomotiv, de la 17 metri, poziție centrală. Șutul este apărat de Răzvan Stanca
Min. 64Å’ Pintilii are o intrare energică și vede cartonașul galben
Min. 63 GOL STEAUA! Pintilii marchează din penalty primul său gol în tricoul Stelei
Min. 62 Penalty pentru Steaua, după ce Tănase a fost faultat în careu
Min. 60 Tibi Bălan trage bine de la marginea careului, mingea este respinsă în corner. Centrare în careu din lovitură de colț, mingea este trimisă la bara a doua, Florin Costea scoate la șut, Tănase vine tare din spate și trage, dar nu prinde cadrul porții
Min. 59 Acțiune periculoasă în careul Stelei. Un șut de la distanță îi dă emoții lui Stanca, mingea este respinsă în careu, Lazarov interceptează, cade în careu, dar arbitrul îi dă galben pentru simulare
Min. 58 Georgievski se aventurează în atac pe partea dreaptă, este luat în primire de adversari și întoarce mingea la jumătatea terenului
Min. 55 Florin Costea scapă singur spre poartă, dar este semnalizat în poziție de off-side
Min. 54 Todorov centrează în careu, steliștii reușesc să respingă
Min. 52 La adăpostul avantajului pe tabelă, steliștii nu forțează. Jucătorii lui Reghecampf joacă relaxați și așteaptă noi erori ale adversarilor
Min. 46 La pauză Reghecampf a schimbat toată echipa. Steaua, în repriza a doua: Stanca – Georgievski, Gardoș, Chiricheș, Latovlevici – Chipciu, Pintilii, Bălan, Tănase – Florin Costea, Nikolic
Min. 46 A început repriza a doua
Min. 45 Se termină prima parte
Min. 42 Năstăsie începe să se anunțe un concurent serios pentru Alex Chipciu. Tânărul mijlocaș al Stelei începe să prindă din ce în ce mai mult tupeu: șut de la marginea careului, goalkeeper-ul advers respinge cu dificultate
Min. 41 O nouă lovitură de colț pentru Steaua, Boruceanu centrează la 6 metri, portarul bulgarilor iese și boxează
Min. 39 Valeriu Lupu trage de la marginea careului mare, mingea se duce însă peste poartă
Min. 37 Mihai Costea ia o acțiune pe cont propriu, se avântă înspre poarta bulgarilor, dar este deposedat
Min. 34 Ocaziile curg la poarta bulgarilor. Adi Rocha scapă frumos de un adversar pe linia de 16 metri, trage cu dreptul pe jos, mingea nu prinde însă cadrul porții
Min. 32 GOL STEAUA! Martinovic mărește avantajul după numai două minute. Fundașul Stelei înscrie cu o lovitură de cap din câțiva metri, după o centrare venită din corner
Min. 31 Un nou atac periculos al Stelei. Mingea ajunge în dreapta, la Năstăsie, care trage puternic, portarul lui Lokomotiv scoate în corner
Min. 30 GOL STEAUA! Adi Rocha deschide scorul! Valeriu Lupu centrează pe jos din partea stângă, Rocha pune latul și înscrie din câțiva metri
Min. 29 Cele mai mari ocazii de gol de până acum aparțin Stelei. Rusescu trage în portar din 9 metri, mingea ricoșează la Rocha, care nici el nu-l poate învinge pe portarul lui Lokomotiv
Min. 28 O nouă fază fixă pentru Lokomotiv, de această dată de pe partea stângă, după un fault comis de Paul Pârvulescu. Serginho bate bine la colțul scurt, Pârvulescu respinge în corner. Steliștii recuperează și încearcă să lovească pe contraatac, dar Năstăsie este prins în off-side
Min. 26 Steaua pleacă pe contraatac, dar Mihai Costea este surprins în off-side
Min. 26 Lovitură liberă pentru Lokomotiv de la 30 de metri, bulgarii încearcă o execuție direct pe poartă, dar trag în blocaj
Min. 24 Este foarte cald în Austria, arbitrul partidei face o pauză de hidratare
Min. 20 Raul Rusescu este cel mai periculos stelist în acest debut de partidă. Golgheterul Stelei a ridicat mingea peste un adversar și a tras din voleu din careu, însă portarul lui Lokomotiv a reușit să prindă
Min. 15 Ocazie mare pentru Lokomotiv. Centrare de pe partea dreapta, mingea trece de Pârvulescu și ajunge la bara a doua, la Tassio, care nu reușește însă să împingă mingea în poartă
Min. 10 Raul Rusescu intră în careu printre trei adversari, bulgarii revin și scot în corner. Centrare din lovitură de colț, mingea este respinsă la 16 metri, Pârvulescu încearcă șutul din prima, dar nu prinde ținta
Min. 9 Lovitură liberă pentru Steaua de la 20 de metri, lateral-stânga, Raul Rusescu trimite la rădăcina barei de la colțul scurt, portarul bulgarilor respinge cu dificultate
Min. 7 Centrare în careul lui Tătărușanu, Pârvulescu este bine plasat și degajează
Min. 4 Acțiune periculosă a Stelei. Raul Rusescu primește în careu, în stânga porții, încearcă să scoată la șut, dar este blocat. Mingea sare la Rocha, care comite însă fault în atac
Min. 1 Fluier de start în primul meci din al doilea cantonament al Stelei. Jucătorii lui Reghecampf vor ataca în această repriză la poarta din dreapta. Tătărușanu este căpitan la această partidă
Steaua începe seria amicalelor din al doilea stagiu de pregătire. Reghecampf are pentru prima dată toți jucătorii la dispoziție, după ce internaționalii din Ghencea au făcut joncțiunea cu echipa.
Steaua întâlnește azi pe bulgarii de la Lokomotiv Plovdiv, finalista Cupei Bulgariei.
IATĂ‚ ECHIPA DE START A STELEI
Tătărușanu – Pârvulescu, Martinovic, Dumitraș, Lupu – Filip, Bourceanu – Năstăsie, Rusescu, Mihai Costea – Rocha
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER