Astra și Steaua au încheiat la egalitate cel de-al doilea meci disputat în această săptămână, scor 1-1, și se pregătesc pentru un retur extrem de disputat în lupta pentru titlu.
Pentru retur, Steaua s-ar putea confrunta cu câteva probleme importante, mai ales dacă vor pleca trei jucători de bază. Tătărușanu și Bourceanu nu și-au prelungit contractele scadente în vară, iar din ianuarie vor putea semna cu orice echipă. Dacă nu vor dori să-i piardă gratis, atunci steliștii ar trebui să ia în considerare ofertele avantajoase care ar putea veni în această pauză competițională.
Dumitru Dragomir anunță că Steaua s-ar putea despărți și de Florin Gardoș, care are oferte importante din Germania și Anglia și pentru care s-ar putea obține o sumă mai mare decât în cazul transferul lui Vlad Chiricheș la Tottenham, pentru care englezii au plătit 9,5 milioane de euro.
„De un jucător sunt sigur că va pleca de la Steaua, poate chiar din această iarnă. E vorba de Florin Gardoș. Va pleca pe bani mulți. Mult mai mulți decât au fost obținuți pe Chiricheș. Știu eu o discuție cu un impresar mare, străin. Sunt două echipe mari interesate. Mari de tot. Una e din Germania, iar cealaltă din Anglia”, a spus Dumitru Dragomir la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER