Reghe, în conflict cu o fostă glorie a Stelei: „Se dă mare specialist, dar rezultatele lui au lăsat de dorit! Îl invit la antrenamente să vadă ce lucrăm!”
Dinamo – Steaua se va disputa miercuri, ora 20:30, pe Arena Națională. Laurențiu Reghecampf este conștient de importanța partidei, dar a precizat că meciul este deschis oricărui rezultat și nu ar fi o tragedie pentru Steaua dacă va rata victoria în derby.
Reghecampf a fost deranjat și de anumite comentarii făcute de Gabi Balint. Fostul internațional a criticat jocul Stelei din campionat și forma slabă pe care o traversează echipa, iar acest lucru nu a fost pe placul tehnicianului. Acesta i-a recomandat lui Balint, jucător care a câștigat cinci titluri cu formația din Ghencea, să aibă comentarii pertinente fără a jigni echipa sau pe cei din staff.
„Puneți întrebarea greșit! De ce nu întrebați de ce nu câștigă Dinamo cu Steaua? (n.r. fusese întrebat de seria Stelei fără victorie în derby-uri). Rezultatele Stelei împotriva lui Dinamo sunt rezultate pozitive. Întotdeauna într-un meci de asemenea nivel, rezultatul este deschis. Ambele formații sunt motivate, este un derby și orice rezultat pozitiv este important. Pentru ambele echipe este important rezultatul acestui meci. E o partidă importantă în cariera unui fotbalist, unui antrenor, iar toată lumea își dorește să o câștige.
Îl văd pe specialistul Gabi Balint cum face analize de mare antrenor, dar rezultatele lui au lăsat de dorit. Să fie sănătos, să comenteze, dar să o facă în așa fel încât să nu jignească. Dacă ne luăm de ei se spune că ne luăm de fostele glorii, dacă nu uite ce se întâmplă. Completez la analiza făcută de Gabi Balint. În general în fotbal se marchează ușor când reușești să profiți de o greșeală a adversarului… Eu îl invit să vină la antrenamentele noastre să vadă ce lucrăm, dar este mult mai greu să aplici aceste lucruri când adversarul se apără aglomerat. Noi nu reușim să recuperăm foarte repede și să declanșăm atacuri, iar asta mă deranjează. Am discutat-o și cu jucătorii.
Noi încercăm să câștigăm, dar se întâmplă să nu câștigăm. Nu e nicio tragedie… E adevărat că nu jucăm așa cum ne-am dori, dar s-a întâmplat”, a declarat Laurențiu Reghecampf în cadrul unei conferințe de presă.
Steaua nu s-a impus în ultimele 7 derby-uri cu Dinamo (6 remize și o înfrângere).