Reghe, înțepături către jucătorii aduși de la Astra: „Să înțeleagă că la Steaua nu e ca la echipele lor…” Nemulțumirea tehnicianului după meciul de la Iași
Steaua s-a impus la Iași, scor 2-0, însă jocul vicecampioanei a lăsat din nou de dorit , iar Reghecampf le transmite fotbaliștilor transferați în această vară pentru a acoperi plecările vedetelor Alexandru Chipciu sau Nicolae Stanciu că se așteaptă mult mai mult de la ei. Reghe e nemulțumit de viteza de joc artătată de fotbaliștii de la care, conform spuselor sale, s-ar fi „așteptat să facă diferența” în meciul de la Iași și nu numai.
Deși nu le rostește numele, trimiterea e clară, în condițiile în care Reghecampf vorbește despre fotbaliștii veniți „pe parcurs” și care nu au făcut pregătirea cu Steaua, în vară. Wilfred Moke, Fernando Boldrin și William De Amorim sunt cei care intră în această categorie și au și jucat din primul minut la Iași. Cum Moke e închizător, e clar că Reghe a fost nemulțumit de ce au adus Boldrin și De Amorim (ambii aduși de la Astra) în jocul ofensiv.
Reghe a ținut să-l laude pe Dennis Man pentru golul marcat – primul după transferul la Steaua – dar i-a transmis tânărului atacant să rămână cu picioarele pe pământ.
„Este un moment de bucurie când marchează un jucător tânăr, dar el trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, nu a făcut altceva decât să joace bine. A jucat mult mai bine decât anumiți jucători de la care eu mă așteptam să facă diferența.
Jucătorii care au venit pe parcurs trebuie să înțeleagă că la Steaua nu îți dă nimeni spații, toate echipele se închid, nu mai este cum era la echipele lor. Trebuie să avem mai multă viteză, ei trebuie să înțeleagă din mers ce înseamnă Steaua. Toate echipele care joacă împotriva noastră se apără. Noi nu avem timp să-i antrenăm, ne preocupă mai mult recuperarea lor„, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.
1 – un milion de euro a plătit Steaua pentru transferurile lui William de Amorim și Fernando Boldrin, de la Astra