Reghe l-a convins pe Becali! FOTO:** Ce super bază de pregătire își face Steaua și unde va fi ridicată! Va fi cea mai modernă din România

Gigi Becali a anunțat că va construi pentru Steaua unul dintre cele mai moderne centre de pregătire din România. Ideea omului de afaceri nu este o noutate, proiectul este deja făcut și a fost prezentat în urmă cu doi ani.

Baza de pregătire ar urma să fie construită pe un teren de 10 hectare pe care Gigi Becali îl deține în pădurea Băneasa. Aici, patronul Stelei intenționează să amenajeze mai multe terenuri de antrenamente cu diferite suprafețe de joc, un hotel, sală de forță dotată cu ultimele tehnologii în materie, inclusiv benzi TRX, un mic spital și centru de recuperare.

Proiectul avea însă nevoie de avizul Romsilva, deoarece Becali intenționează să defrișeze 4 din cele 10 hectare pe care le deține, pentru a ridica baza sportivă: „Nu defrișez pădurea, defrișez conform legilor. Din 10 hectare pe care le am în Pădurea Băneasa eu defrișez 4 și conform legii ar trebui să plantez 12 hectare, eu o sa plantez 20”, spunea Becali în urmă cu doi ani. 

În momentul de față, steliștii folosesc pentru pregătire baza sportivă din Ghencea, care este însă ușor depășită față de pretențiile pe care le au cei din staff-ul Stelei.

„Îi fac lui Reghe și o bază sportivă, pentru că i-am promis acum șase luni. O sa fie cea mai frumoasă din toată Europa. Pe mine mă cheama Becali și tot ce am promis am făcut„, Gigi Becali

Publicat: 07 05. 2013, 17:28
Actualizat: 07 05. 2013, 17:35