Reghe: „Marica va juca mai mult în următoarele meciuri!” De ce a fost lăsat în afara lotului și care e situația transferurilor lui Ivan și Gebhart

Steaua s-a impus în amicalul cu Ujpest, scor 2-0, iar Laurențiu Reghecampf se declară mulțumit de prestația jucătorilor săi.

„Un meci de pregătire, un meci bun. Ne interesează foarte mult să vedem la ce nivel am ajuns. Lucrurile merg din ce in ce mai bine și deocamdată suntem mulțumiți„, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.

Atacantul Ciprian Marica nu a fost utilizat în meciul cu Ujpest, Laurențiu Reghecampf precizând că a considerat că e mai bine pentru jucătorul de 30 de ani să efectueze o ședință de pregătire, în locul meciului. „Ciprian (n.r. Marica) și ceilalți jucători care au nevoie de pregătire, ne-am gândit că ar fi mai bine pentru ei să facă acest antrenament decât să joace un meci. Mai avem probleme cu ei, dar o să revină. Filip, Bourceanu… Sunt sigur că Ciprian va juca în ultimele două, trei meciuri și va juca mai mult. Ceilalți, nu știu, urmează un program de recuperare și nu vrem să-i grăbim”, a mai precizat tehnicianul Stelei.

Laurențiu Reghecampf a vorbit și despre posibilele achiziții ale Stelei, precizând că așteaptă ca transferurile lui Andrei Ivan (CSU Craiova) și Timo Gebhart (FC Nurnberg) să se realizeze. „Vom vedea (n.r. dacă transferul lui Andrei Ivan se realizează). Sunt jucători care sunt pe lista noastră și încercăm în fiecare zi să ne completăm lotul cu fotbaliști de valoare. Jucători români, de echipă națională. Vor urma și alte transferuri cu siguranță. Gebhart trebuie să-și rezolve problema cu Nurnberg. Deocamdată este sub contract cu ei, dar sper să se facă și acest transfer”, a mai declarat Laurențiu Reghecampf.


Formația Steaua București a învins, marți seară, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ujpest Budapesta (locul 2 din Ungaria), într-o partidă amicală disputată în Antalya, Turcia, golurile partidei fiind marcate de Nicolae Stanciu (32) și Adi Popa (86).

Tehnicianul Laurențiu Reghecampf a folosit următoarea formulă: Niță (Cojocaru 46)- Râpă, Papp (Momcilovic 46), Varela (cpt), Toșca (Carp 56) – Muniru (Popadiuc 63), Pintilii (Ștefănescu 76) – Adi Popa, Stanciu, Hamroun (Onțel 76) – Bawab (Tudorie 76)

Atacantul Ciprian Marica nu a fost păstrat în lotul pentru acest meci de tehnicianul Laurențiu Reghecampf.

A fost a doua partidă amicală disputată de Steaua în această iarnă, după ce în primul cantonament campioana României a remizat, scor 2-2, cu Young Boys Berna, ambele goluri fiind marcate de Jugurtha Hamroun.

Steaua mai are programate patru partide amicale în cantonamentul din Antalya:

29 ianuarie: Steaua – Sturm Graz (Austria)
31 ianuarie: Steaua – Ludogorets (Bulgaria)
4 februarie: Steaua – Djurgardens IF (Suedia)
6 februarie: Steaua – AS Trencin (Slovacia)

Toate partidele se vor disputa de la ora 19:00.

Steaua va reveni în România pe 7 februarie, campionatul intern urmând să fie reluat pe 13 februarie.

Publicat: 26 01. 2016, 21:30
Actualizat: 26 01. 2016, 22:53