Pandurii Târgu Jiu, debutantă în cupele europene, a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, marți, în deplasare, în fața estonilor de la Levadia Tallinn, contând pentru prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa.
Eugen Pîrvulescu e mulțumit de evoluția echipei și de integrarea jucătorilor noi, stabilind și obiectivele pentru noul sezon.
„Mă bucur că jucătorii noi s-au integrat foarte repede. Sper să ne atingem obiectivele, un sezon cât mai lung în Europa și un loc în cupele europene la finalul sezonului Ligii 1.” a spus Eugen Pîrvulescu la Sport.ro
Chiar dacă Mihai Costea nu mai face parte din planurile lui Laurențiu Reghecampf pentru acest sezon, cei de la Pandurii nu sunt interesați de serviciile sale.
„Nu s-a pus problema ca Mihai Costea să ajungă la Pandurii, Cred că va pleca la o echipă din străinătate.” a mai spus președintele Pandurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER