Reghe, obligat să folosească sistemul rotației! Situația fără precedent care poate „strica” vestiarul. De unde vine problema

Varela și Kapetanos nu vor accepta niciodată că sunt mai slabi decât cei care joacă înaintea lor

Cu excepția meciurilor experimentale, în care a folosit trei fundași centrali, Reghecampf a mers, în general, pe același nucleu de fotbaliști cu care a luat campionatul, lor adăugându-li-se Piovaccari și Stanciu, doi fotbaliști care, de cele mai multe ori, au demonstrat prin evoluțiile lor că își merită statutele de titulari. În schimb, pe banca de rezerve se află regulat jucători precum Kapetanos, Varela, Prepeliță și Răduț, cărora li se alătură Chipciu și Nikolic reveniți după accidentări.
 
Cei care îi cunosc pe fotbaliștii enumerați mai sus știu că au de-a face cu personalități puternice. „Dintre ei, poate doar Răduț s-a mai obișnuit cu gândul că nu va pătrunde prea des în prima echipă, dar își dorește să plece undeva să joace. Prepeliță deja a făcut nazuri că Filip e preferat înaintea lui, iar Varela i-a spus lui Reghe că el nu a venit la Steaua să fie rezervă. Kapetanos încă rezistă. Dar grecul va face sigur atmos­feră dacă va mai fi ținut prea mult pe bancă. O să vedeți! De aceea, Reghecampf ar face bine să folosească sistemul rotației în meciurile care i-au mai rămas de disputat până la sfârșitul anului, pentru a păstra lotul compact peste iarnă”, a spus o persoană din anturajul Stelei. Pentru campioni urmează partide mult mai grele decât cele de până acum, factorul de dificultate crescând în privința adversarilor din campionat, dar și din Cupa României.

Dintre ei, doar Chipciu va redeveni titular

Totuși, Laurențiu Reghecampf nu prea e adeptul rotației și nu va face multe schimbări în echipă. Dar, cu siguranță, îl va trece pe Adi Popa pe bancă și îl va titulariza pe Chipciu, care în această pauză a recuperat tot ce mai avea din punct de vedere fizic. Varela și Kapetanos vor trebui să-și pună pătura peste picioare, pentru că vremea rea îi va chinui pe bancă atât timp cât Gardoș și Piovaccari își vor face bine treaba în teren.

Reghe poate aplica ce sistem vrea, pentru că în Liga I nu-i va pune, oricum, nimeni probleme
Sorin Cîrțu, fost antrenor Steaua

Nu aș folosi sistemul rotației la Steaua. Aș merge pe mâna titularilor de drept
Emerich Ienei, fost antrenor Steaua

Banca de rezerve din sezonul 2008-2009
Vâtcă, Baciu, Rada, Ochiroșii, Pleșan, Neaga, Badea

Banca de rezerve din sezonul 2009-2010
Tătărușanu, Rada, Tudose, Bicfalvi, Onicaș, Surdu, Bibișkov

Banca de rezerve din sezonul 2010-2011
Stanca, Iliev, Martinovic, Onofraș, Bicfalvi, Szekely, Surdu

Banca de rezerve din sezonul 2011-2012
Stanca, Martinovic, Lupu, Răduț, Bălan , Fl. Costea, M. Costea

Publicat: 19 11. 2013, 08:47
Actualizat: 19 11. 2013, 08:48