Reghe și-a pus toți banii pe el, Becali l-a dat afară după un an. Ce s-a ales de jucătorul care trebuia să fie golgheterul Stelei

Adi Rocha a fost unul dintre transferurile surpriză ale Stelei. Adus în Ghencea la cererea clară a lui Reghecampf, antrenorul care l-a văzut în Germania la lucru și a fost impresionat de calitățile sale, Adi Rocha nu a reușit însă să se impună în Ghencea.

„Rocha va marca cel puțin 10 goluri în acest campionat, am mare încredere în el, este prinsoarea pe care o fac„, garanta antrenorul. După ce s-a remarcat prin câteva ratări, Adi Rocha a intrat în vizorul lui Gigi Becali. „Rocha o fi bun, dar nu mi se pare extraordinar. Nu e golgheterul de care avem nevoie, nu e supervaloros”, îl caracteriza Becali. După 16 meciuri în campionat pentru Steaua, în vara lui 2013 Rocha a plecat în Japonia, la Gamba Osaka. Nici aici nu a rămas prea mult, după 13 meciuri și 9 goluri marcate punând capăt contractului. În vara lui 2014 a fost aproape de o revenire în Liga 1, la CFR Cluj. A ajuns în cele din urmă la Zalgiris, în Lituania.

La echipa aflată pe locul 1 în campionat a fost folosit în 3 meciuri și a marcat de 3 ori. Jucătorul de 28 de ani are astfel un procentaj de 100%!

Adi Rocha a jucat în toată cariera sa doar 64 de meciuri oficiale pentru echipele la care a fost legitimat! Din momentul în care a plecat de la Steaua a jucat doar în 16 meciuri.

9 goluri a marcat Adi Rocha pentru Steaua în Liga 1 în 13 partide

6 echipe de club mai bifase Adi Rocha până să ajungă la Vilnius: LASK Linz (2007-2008), Austria Karnten (2008-2009), Energie Cottbus (2009-2011), Concordia Chiajna (2012), Steaua (2012-2013), Gamba Osaka (2013-2014).

3 titluri are Zalgiris Vilnius în Lituania (1991, 1992, 1999), unde a mai cucerit 5 Cupe (1991, 1993, 1994, 1997, 2003). Ultimul trofeu câștigat este Liga Baltică, în 2004.

Publicat: 05 12. 2014, 12:09
Actualizat: 05 12. 2014, 12:10