Reghe și Szukala au băgat Ghencea în ceață în startul meciului cu Severin!** Motivul pentru care fundașul a fost înlocuit după 8 minute
În minutul 8 al partidei Steaua-CS Severin, Laurențiu Reghecampf a fost nevoit să facă prima modificare a partidei, trimițându-l pe Lucian Filip în locul lui Szukala. După câteva faze de joc, germano-polonezul a făcut semne înspre banca tehnică, lăsând de înțeles că nu mai poate continua partida din cauza unei jene la piciorul drept. Aparent, acesta nu a efectuat așa cum trebuie încălzirea dinaintea partidei, iar cele 2 grade Celsius de la ora meciului și-au făcut simțite efectele.
Imediat, Reghecampf l-a chemat pe Filip, dar nimeni nu a înțeles ce modificare pregătește tehnicianul, mai ales că mijlocașul era folosit de regulă ca dublură pentru unul din închizătorii Bourceanu și Pintilii.
Cum aceștia nu prezentau semne că ar fi accidentați, au urmat câteva momente de uluială, după care „misterul” a fost dezlegat de ieșirea din teren a lui Szukala. Filip a mai fost folosit pe postul de fundaș central și în perioada de păregătiri, el fiind oricum singura soluție de care dispunea Reghecampf pentru acest rol în meciul cu Severinul.