Reghecampf a anunțat că Tade va fi dat afară, dar situația francezului este mult mai complicată

Laurențiu Reghecampf a anunțat că, printre alții, în retur nu se va baza pe Gregory Tade, motiv pentru care francezul nu va fi luat în cantonament. Situația lui Tade este însă mult mai complicată decât pare la prima vedere.

Antrenorul Stelei a declarat că Tade, Tahar, Alcenat, Breeveld și Guilherme nu fac parte din planurile sale pentru a doua parte a sezonului. Guilherme și-a găsit deja echipă, în liga a doua a Italiei, în timp ce Tahar, Alcenat și Breeveld vor fi nevoiți să-și caute și ei angajamente noi.

Cea mai complicată situație este însă cea a lui Tade. Atacantul de 29 de ani a fost transferat de Steaua după ce a apucat să joace în acest sezon pentru CFR Cluj. În cazul în care va fi dat afară, Tade nu se mai poate legitima într-un campionat cu sistemul toamnă-primăvară, deoarece ar bifa a treia echipă într-un singur an. Lucru interzis de regulamentul FIFA.

Singurele soluții pentru Tade este să revină la CFR Cluj sau să-și găsească un angajament în China sau Kazahstan, campionate care încep în primăvară. Sau, în cazul în care îl interesează doar salariul, poate rămâne la Steaua. Tade mai încă doi ani și jumătate contract cu echipa patronată de Gigi Becali și poate risca să stea pe bară până în vară, în speranța că-și va găsi un angajament mai bun.

Publicat: 08 01. 2016, 08:56
Actualizat: 08 01. 2016, 11:53