Reghecampf a recunoscut voalat că se întoarce la Steaua din vară. Obiectivul: primăvara Ligii Campionilor
Laurențiu Reghecampf îl va înlocui aproape sigur pe Constantin Gâlcă la cârma Stelei la finalul acestui sezon, indiferent de rezultatele trupei din Ghencea în cele trei competiții în care e angrenată (campionat, Cupa Ligii, Cupa României).
Întâlniririle fostului tehnician cu jucătorii campioanei, dar și cu patronul Gigi Becali au întărit speculațiile privind iminenta înscăunare a lui Reghe, însă acesta nu a admis niciodată public acest lucru. Până aseară, când, intrat în direct la DigiSport, antrenorul care a adus ultimele două titluri în Ghencea a recunoscut voalat că din vară ar putea reveni. Chiar dacă la începutul discursului a vorbit în termeni generali despre o eventuală întoarcere, pe final tehnicianul a dat cărțile pe față.
„Îmi doresc să revin la Steaua la un moment dat. Peste un an, poate mai târziu. Dar depinde de situație, de disponibilitate, sunt foarte multe lucruri la mijloc. Dar Steaua are acum antrenor. Probabil, din vară, se vor face anumite schimbări. Dar până atunci nu are rost să vorbim„, a explicat Reghecampf la DigiSport.
În privința luptei la titlu, tehnicianul nu are emoții. Deși admite faptul că la Târgu Mureș există un grup extraordinar, Reghecampf crede că Steaua poate pierde campionatul doar printr-o serie nefericită de împrejuări.
„La Târgu Mureș s-a strâns un colectiv senzațional de jucători. Au șanse la campionat, dar cred că tot Steaua va câștiga titlul. Îmi doresc asta, ca fan al Stelei”, a mai spus Reghecampf, pentru ca apoi să dea un alt semnal al faptului că revenirea în Ghencea e doar o chestiune de timp: „Cu siguranță se vor întări pentru a ajunge din nou în grupele Ligii Campionilor. Eu, ca antrenor, mi-aș dori să mă calific în primăvara Ligii Campionilor„.