Reghecampf a stabilit obiectivul echipei pentru sezonul viitor!** „Sperăm să prindem primele 10 locuri”

După succesul de acasă, 2-0 cu Voința Sibiu, Concordia a ajuns la 4 victorii în ultimele 5 partide în Liga 1, iar antrenorul ilfovenilor visează frumos. Reghecampf a stabilit deja obiectivul echipei pentru sezonul viitor: clasarea în primele 10 echipe ale primului eșalon.

„Despre meci multe nu sunt de spus, nu a fost un meci frumos, a fost unul disputat pe o căldură incredibilă… Acest aspect și-a pus amprenta pe calitatea jocului. În mare , am realizat ce ne-am propus, cu toate că știam că întâlnim o echipă foarte arțăgoasă.

Am auzit o discuție despre arbitraj, dar eram foarte departe de fază și nu pot să spun nimic. Campionatul se joacă în continuare, mai avem nevoie de cel puțin 6 puncte ca să ne îndeplinim obiectivul. Noi tratăm fiecare meci cu seriozitate și cred că am demonstrat că merităm să rămânem în Liga I. Mă bucur pentru Victoraș Iacob că a putut să intre azi. Vine după o perioada foarte grea.

Este normal să rămân aici pentru că au avut încredere în mine și avem ce ne trebuie pentru a face performanță. La anul sper că prindem primele 10 locuri, să rămânem cu picioarele pe pământ și să fim aceeași echipă frumoasă, Concordia Chiajna”, a spus Reghecampf la conferința de presă.

Publicat: 27 04. 2012, 20:31
Actualizat: 27 04. 2012, 23:39