Reghecampf, ca și demis de la Al Hilal. Ce s-a întâmplat și ce scrie presa din Arabia Saudită
- Laurențiu Reghecampf trece prin clipe grele la arabi, acolo unde spectrul demiterii e mai aproape cu fiecare zi care trece.
Adus cu mare tam-tam în vară în Arabia Saudită, tehnicianul român a dezamăgit la cârma lui Al Hilal. În campionat este abia pe locul 4, cu șanse infime la titlu, fiind la 9 lungimi distanță în spatele liderului, Al Nasr. Al Hilal a pierdut în acest sezon 14 puncte, cu unul mai puțin decât a pierdut în tot sezonul trecut Sami Al Jaber, legenda clubului, care a fost dat afară pentru a i se face loc lui Reghecampf.
În plus, toate nemulțumirile șeicilor vin pe fondul faptului că principalul obiectiv al sezonului – cucerirea Ligii Campionilor Asiei – a fost ratat, Al Hilal pierzând finala disputată în fața lui Western Sydney. Nu în ultimul rând, faptul că tehnicianul român s-a opus vânzării lui Mihai Pintilii, fotbalist cu un salariu foarte mare, care nu e pe placul conducerii, a creat un nou val de nemulțumiri în rândul oficialilor.
Ca atare, potrivit Akhbaar24, Al Jazirh și Al Watan vineri Reghecampf a fost chemat în „audiență” la șeici care i-au propus rezilierea contractului. Din câte se pare fostul antrenor al Stelei nu s-ar opune variantei, dar cere să se respecte clauzele din contract, astfel încât să fie despăgubit cu o sumă cu foarte multe zerouri.
„Discuțiile au fost dure și nu s-a ajuns la un acord între cele două părți, care au opinii diferite. Conducerea clubului ia în calcul, ca opțiune, înlocuirea antrenorului, pentru a remedia ce se mai poate remedia, până la finalul sezonului„, scriu sursele citate.
Fanii îi vor „capul”
Nici fanii nu îl susțin pe Reghecampf, la ultimele meciuri aceștia strigând în mai multe rânduri „Demisia, demisia”. Ei îl vor înapoi pe Al Jaber, care a fost o adevărată legendă ca jucător.
Mai mult, suporterii lui Al Hilal au intrat într-o dispută extrem de violentă din punct de vedere verbal cu soția antrenorului. Totul a plecat de la o poză care îl înfățișa pe Reghe în ipostaza de instalator. Fire extrem de vulcanică, nevasta tehnicianului a replicat cu injurii greu de reprodus, care au oripilat lumea arabă.