Reghecampf credea că a făcut pace cu suporterii! FOTO | Mesaj dur al fanilor roș-albaștri: ce au transmis

Decizia Stelei de a juca meciurile de pe teren propriu din acest sezon pe stadionul din Pitești nu stârnește în continuare reacții chiar dacă trupa roș-albastră a disputat deja trei partide pe stadionul „Nicolae Dobrin”. Venirea lui Reghecampf părea că a liniștit spiritele la Steaua, însă suporterii nu pot trece prea ușor peste criza de identitate cu care se confruntă clubul.

Dovadă stă și mesajul surprins sâmbătă seară la ieșirea din Pitești, pe autostrada A1: „FCSB nu e Steaua! Steaua înseamnă CSA”, au scris fanii nemulțumiți.

Suporterii steliști nu sunt la prima reacție de acest gen. Chiar înainte de meciul cu Astra, primul jucat de Steaua la Pitești, fanii au postat un mesaj dur: „În orașu’ Gâscanului (n.r. porecla lui Nicolae Dobrin) primiți clona ciobanului”.

Publicat: 10 01. 2016, 14:41
Actualizat: 10 01. 2016, 15:12