Reghecampf dă vina pe Mititelu pentru retrogradarea Craiovei:** „Sper că nu va mai repeta aceleași erori”

Fostul tehnician al Craiovei, Laurențiu Reghecampf, spune că
responsabilitatea pentru retrogradarea oltenilor în liga secundă o
poartă patronul Adrian Mititelu.

„Cea mai mare greșeală a făcut-o Adrian Mititelu în acest
sezon, cu toate schimbările de la echipă. Sper că a învățat din
erori și nu le va mai repeta. Neliniștea care se instalase la
echipă a dăunat foarte mult. Cel mai important este să ai liniște
și stabilitate ca să poți avea rezultate.

Eu știam că sunt probleme cu licențierea, dar pe noi nu ne priveau
lucrurile acestea. Îmi pare foarte rău de situația în care a ajuns
Craiova”, a spus Laurențiu Reghecampf la Sport.ro.

Publicat: 17 05. 2011, 11:31
Actualizat: 17 05. 2011, 11:48