Antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, a susținut o conferință de presă în care a vorbit de înfrângerea echipei pe teren propriu, 0-1 cu Vaslui în ultima etapă a Ligii 1, dar și despre meciul din returul semifinalelor Cupei României, contra lui Dinamo.
Partida cu Dinamo se va disputa joi, cu începere de la ora 20:30 și va fi transmisă de ProTV.
„Este important, atât pentru noi, cât și pentru cei de la Dinamo, să jucăm cu un stadion plin. Cel mai bun să câștige, după 90 de minute, sau după prelungiri, vom vedea ce va fi. Știm foarte bine că ne așteaptă un meci greu. Își doresc enorm să spele imaginea din meciul tur. Fanii le vor fi aproape și-i vor încuraja. Nu contează în momentul de față pe cine am putea întâlni în finală. Îmi voi motiva cu jucătorii cu avantajul pe care îl au, cu prestația din meciul tur. Intrăm pe teren să câștigăm. Se poate întâmpla orice la un meci DInamo – Steaua„, a declarat Reghecampf la conferința de presă.
Ce spune despre enterocolită
Tema conferinței a fost însă virusul misterios care a lovit vestiarul Stelei chiar la ora începerii meciului cu FC Vaslui. După ce i-a certat pe jurnaliștii de la ProSport și Gazeta Sporturilor care au ridicat semne de întrebare în privința corectitudinii partidei, Reghecampf a încercat să explice situația.
„Noi, cei de la Steaua, v-am spus adevărul despre jucătorii afectați de un virus la stomac în ultimele zile. Echipa noastră a pierdut un meci după un an de zile. Au fost multe întâmplări neplăcute, pentru noi, pentru cei de la Vaslui, înaintea acestui meci. Ne-am dorit să continuăm seria de victorii, dar am recunoscut după meci că echipa de la Vaslui a fost mai bună. Cu Vasluiul nu a fost în ordine ce s-a întâmplat pe teren, am ratat multe șanse, jucătorii nu au avut acea agresivitate. Jucătorii nu sunt afectați, dar sunt supărați.
Am avut probleme cu Popa și Tătărușanu. Popa nu a fost în lot, Tătărușanu a fost pe foaie doar ca să stea pe bancă. Bogatinov, al treilea portar, era și el în stare foarte gravă. Probabil că un jucător sau un angajat al clubului a fost bolnav și s-a transmis foarte repede. Trei-patru jucători nu era în stare bună la meci. Pe Chipciu și Pârvulescu i-am schimbat la pauză pentru că nu se simțeau bine. Am luat toate măsurile, am dezinfectat sala de mese.
Nici eu și nici jucătorii nu avem ce să ne reproșăm. Le-am atras atenția că Vasluiul nu va juca cu juniorii, ci cu echipa mare. Normal că s-a instalat o stare de lejeritate în rândul echipei mele, neștiind cu cine joci, dacă joci. A fost o lecție pentru toată lumea. Am pierdut un meci foarte important în care ne-au lipsit patru-cinci fotbaliști”, a adăugat antrenorul Stelei .
Pedepse dure pentru pariori
Antrenorul Stelei și-a dat cu părerea și despre oamenii de fotbal care ar îndrăzni să parieze pe clubul la care sunt implicați și a subliniat faptul că aceste practici ar trebui aspru sancționate.
„Nimeni din echipă, din staff, nu are voie să aibă vreo tangență cu jocurile de noroc, cu pariurile. Nu este normal să pariezi pe echipa ta sau împotriva ei. Acești oameni care fac așa ceva trebuie pedepsiți.
Astra ne este adversar până când vom deveni matematic campioni. Nu cred că Gică Hagi are nevoie de ajutorul nostru. Va supraviețui în Liga 1 folosindu-și forțele proprii. Steaua vrea să-și câștige toate meciurile”, a mai spus Laurențiu Reghecampf.
Steaua este lider în Liga 1, cu 62 de puncte după 27 de etape, la 6 distanță de ocupanta locului 2, Astra
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER