Steaua a pierdut derby-ul cu Astra, scor 0-2, și a rămas la șase puncte în spatele giurgiuvenilor, cu trei etape înainte de final.
Laurențiu Reghecampf s-a declarat extrem de dezamăgit de prestația echipei sale în meciul în urma căruia, în opinia sa, Steaua a mai rămas cu doar „1% șanse la câștigarea titlului”. Tehnicianul Stelei a ținut să tragă un semnal de alarmă în legătură cu evoluția slabă a echipei și le transmite jucătorilor că riscă să piardă și locul doi până la finalul sezonului, dacă nu revin cu picioarele pe pământ.
„Nu prea am avut ce trăi, pentru că am jucat foarte slab. Am avut câteva ocazii de a marca, am dat și un gol, dar asta este.
Eu cred că am alcătuit cea mai bună formație și în prima repriză, chiar dacă am jucat foarte slab, am avut o ocazie foarte, foarte mare! Iar apoi le-am făcut cadou un penalty. Trebuie să ținem cont de asta.
Nu vorbesc de jucători, toți au jucat slab. Au fost acele greșeli la penalty-uri care au ieșit în evidență.
Trebuie să ne revenim pentru că s-ar putea să avem probleme și cu locul doi, dacă jucăm ca în seara asta. Nu am arătat că putem juca sub presiune. Am făcut greșeli, nu am alergat, nu am luptat pentru fiecare meciuri. Trebuie să analizăm foarte atent și să coborâm din nou cu picioarele pe pământ.
Nu avem ce comenta în momentul în care pierdem cu 2-0 și avem o astfel de evoluție. Nu ne-a ieșit absolut nimic în seara asta.
Trebuie să muncim mult să ne păstrăm locul doi! Mai avem 1% șanse la titlu„, a declarat Laurențiu Reghecampf la finalul partidei.
Astra Giurgiu a învins, sâmbătă seara, scor 2-0, în meciul jucat, pe teren propriu, pe Steaua București, în etapa a șaptea din play-off-ul Ligii I. Ricardo Alves a fost eliminat în minutul 69. Portughezul se afla pe banca de rezerve și a protestat la deciziile arbitrului Cristi Balaj.
Au marcat: Găman 45′ pen., Alibec 77′ pen.
0-1: Varela primește o pasă nefericită la marginea propriului careu, trimite cu capul către Niță, Alibec sesizează ideea și ajunge înaintea portarului stelist. Balaj e sigur și dictează penalty după intervenția portarului. Găman transformă lovitura de la 11 metri.
0-2: Alibec pasează cu călcâiul pentru Teixeira, care este faultat în careu de Varela și Astra primește a doua lovitură de la 11 metri, iar Denis Alibec îl învinge pe portarul Niță.
După această victorie, Astra Giurgiu se află pe primul loc, cu 42 de puncte, în timp ce Steaua ocupă locul secund, cu 36 de puncte.
Astra Giurgiu: Lung – Queiros, Găman, Oros, Junior Morais – Lovin, Seto – Boudjemaa (Niculae 88′), Boldrin (D. Florea 81), De Amorim (Teixeira 67) -Alibec Antrenor: Marius Șumudică Steaua București: Niță – Tamaș (Enache 46), Varela, Toșca, Momcilovic – Bourceanu (Marica 46), Pintilii – A. Popa (Bawab 79), Stanciu, Hamroun – Chipciu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Cartonașe galbene: Alibec 18′, Boldrin 60′ /Varela 77′
Cartonaș roșu: Alves 68′
Arbitri: Balaj Pavel Cristian (Baia Mare), Oniță Aurel (Constanța), Cerei Alexandru (Cluj-Napoca), Mitruți Daniel (Craiova).
Observatori: Nica Cristian (Ploiești – Prahova)
Stadion: Marin Anastasovici, Giurgiu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER