Reghecampf e din nou acid la adresa lui Christoph Daum. Antrenorul Stelei a spus lucrurilor pe nume: „Noi nu suntem prieteni”

Laurențiu Reghecampf nu e impresionat de faptul că selecționerul Christoph Daum l-a felicitat doar pe Marius Șumudică după calificarea în grupele Europa League. Antrenorul Stelei a reacționat la finalul meciului câștigat împotriva Pandurilor, scor 1-0, și a declarat că el și noul antrenor al naționalei nu sunt prieteni.

Marius Șumudică a obținut o calificare istorică, joi seară, când a învins pe terenul lui West Ham și și-a dus echipa în grupele Europa League. Performanța i-a atras multe laude, iar unul dintre cei care l-au felicitat pe antrenorul campioanei a fost chiar selecționerul Christoph Daum: „Îl felicit pe prietenul meu Șumi. Astra trebuie să fie mândră că are așa un antrenor”, a fost mesajul selecționerului pentru tehnicianul de 45 de ani.

Chiar dacă a eliminat Sparta Praga în turul III preliminar și a dus Steaua în grupele Europa League, Laurențiu Reghecampf nu a avut parte de același tratament. Întrebat după meciul cu Pandurii dacă are o problemă cu fapul că selecționerul l-a felicitat doar pe Șumudică, Reghecampf a spus lucrurilor pe nume: „Foarte bine că l-a felicitat. Noi nu suntem prieteni, în primul rând. Suntem antrenori, el la echipa națională, eu la Steaua, dar nu suntem prieteni”, a declarat Reghecampf, după victoria de la Severin.

Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, a explicat de ce Daum are o relație bună cu Șumudică. În momentul în care noul selecționer a cerut să aibă discuții cu antrenorii din Liga 1, tehnicianul campioanei a acceptat imediat și cei doi au schimbat părerei despre jucători. În schimb, Reghecampf a refuzat dialogul cu neamțul de 62 de ani: „Domnul Daum și Marius Șumudică au apucat să se întâlnească, au discutat de 2-3 ori până acum și poate s-au împrietenit, pentru că așa vin prieteniile, discutând. Dacă nu discuți nici nu ai cum să devii prieten„, a explicat Vochin, la Dolce Sport.

Publicat: 28 08. 2016, 20:29
Actualizat: 28 08. 2016, 20:31