Reghecampf e din nou lider: „Campionatul e foarte puternic! Sunt mulțumit de echipă, cu Schalke a fost un accident”
Steaua a reușit să se impună cu 2-1 pe terenul fostului lider FC Botoșani, însă în partea a doua campionii României au avut unele emoții. Laurențiu Reghecampf spune însă că au fost normale, deoarece gazdele au fost pe val după ce au redus din diferență. În plus, moldovenii au fost ajutați și de public.
Reghecampf susține că este o victorie importantă după eșecul cu Schalke, despre care spune că a fost un accident, iar acum este fericit că a revenit pe primul loc în Liga I, chiar dacă are două meciuri în minus. Antrenorul Stelei le dedică victoria patronului său și soției sale, însă a trimis o înțepătură și celor care l-au criticat după înfrângerea cu Schalke.
„Am întâlnit o echipă bună, o echipă care a jucat foarte bine în această seară. S-au apărat foarte bine și au ieșit foarte bine pe contraatac. Am jucat și noi bine, cred că Stanciu a ajuns la a șasea bară. Ei au fost împinși de public în partea a doua, dar noi am arătat ca o echipă matură în această seară.
Eu cred că sunt mulți oameni care vorbesc și nu se pricep la fotbal. Toate echipele din Liga I sunt puternice, campionatul este puternic. Este normal ca o echipă care înscrie un gol la 2-0 să încerce să egaleze.
Meciul de la Schalke a fost un accident, era important pentru băieții noștri să intre astăzi cu determinare, pentru noi este prioritar să câștigăm titlul cu numărul 25. Ne dorim foarte mult să câștigăm fiecare meci, ne dorim la meciul cu Chelsea ca toți jucătorii să fie pregătiți 100%, altfel va fi greu să facem față. Pentru noi este prioritar campionatul, dar nu putem neglija Champions League.
Dacă noi jucam și acele două meciuri, eram la o distanță foarte mare de locul 2 acum. Asta ne-am și dorit. Pe mine mă supara că jucam etapă de etapă și eram doar pe locurile 3 sau 4. Sunt mulțumit de ce facem noi la Steaua, de parcursul pe care-l avem și de jucătorii noștri. Dedic această victorie bărbaților adevărați, știți la ce mă refere, patronului nostru și soției mele.
O să-i vină și timpul lui Varela, trebuie să se pregătească foarte bine, toți jucătorii Stelei trebuie să fie la un nivel foarte bun. Până acum am apelat la Gardoș și Szukala și cei doi s-au descurcat foarte bine”, a declarat Laurențiu Reghecampf la DigiSport.