Reghecampf: „Incredibilă seară! Îi dedicăm trofeul lui Becali! Suntem alături de el!”

Steaua a avut parte de o atmosferă fantastică la celebrarea titlului cu numărul 24. 50.000 de fani au contribuit la un spectacol grandios și s-au bucurat alături de personajele principale ale sezonului care se va încheia peste două zile.

Laurențiu Reghecampf a fost în centrul atenției, susținătorii din Ghencea ovaționându-l în repetate rânduri pentru emulația pe care a creat-o în familia Stelei și pentru modul profesionist în care și-a făcut meseria.

REGHECAMPF RĂ‚MÂNE LA STEAUA. ANA MARIA PRODAN A ANUNȚAT CĂ‚ TEHNICIANUL S-A DECIS SĂ‚ CONTINUE

După festivitatea de premiere, tehnicianul a dat un interviu, la cald, chiar din mini-studioul creat pe gazonul de pe Național Arena și a ținut să îi dedice titlul lui Gigi Becali, care de o săptămână trece prin momente extrem de grele, fiind condamnat în „Dosarul Terenurilor”.

Ce mai pot spune acum… E ceva incredibil. Mă bucur enorm că au fost atâția oameni lângă noi. Îmi pare foarte rău că de lângă noi lipsește un om foarte important. Eu țin să-i dedicăm acest trofeu lui, soției lui și celor trei fete. Suntem alături de el.

Vrem să arătăm României cât de iubită este această echipă. Am văzut asta la fiecare meci internațional și am văzut-o și astăzi. Este ceva incredibil„, a declarat Laurențiu Reghecampf la Digi Sport, după festivitatea de premiere.

Publicat: 28 05. 2013, 20:58
Actualizat: 28 05. 2013, 21:15