Reghecampf, „meister” la Steaua timp de 24 de luni. Analiza performanțelor și culisele unei colaborări controversate, dar presărată cu recorduri

Reghecampf,
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Laurențiu Reghecampf a plecat de la Steaua la Al Hilal, în Arabia Saudită, după două sezoane în care a dominat Liga I. Antrenorul are un procentaj de victorii de 67,6%, al doilea cel mai de succes antrenor din istoria clubului pe plan intern
  • ProSport vă prezintă sumarul, cu plusuri și minusuri, ale aventurii lui Reghecampf la Steaua, mandat care s-a întins pe durata a 734 de zile

Laurențiu Reghecampf s-a despărțit de Steaua în cursul zilei de sâmbătă, atunci când și-a dat acceptul pentru preluarea clubului Al Hilal din Arabia Saudită. În condițiile unei relații în continuă deteriorate cu Gigi Becali, antrenorul a ales lumea arabă tentat de un contract de circa 2 milioane de euro anual. Lasă în spate un club pe care l-a condus către două titluri consecutive, performanță obținută în mod autoritar, fără precedent pentru Liga 1 a ultimilor ani.

ProSport analizează în rândurile următoare toate momentele importante ale colaborării dintre Laurențiu Reghecampf și Steaua, începând de la momentul instalării sale și până în orele de după finala de Cupă a României pe care a pierdut-o în fața Astrei.


CITEȘTE ȘI: MESAJUL DE ADIO POSTAT DE REGHE PE FACEBOOK. Cuvinte emoționante pentru jucători, fani și conducători


Aventura antrenorului de 38 de ani la cel mai titrat club din istoria fotbalului românesc începea pe 21 mai 2012, atunci când ProSport anunța în exclusivitate știrea instalării lui. Încă din primul moment, acțiunile Stelei prevesteau o relație defectuoasă cu presa din România. Într-un moment în care pe banca Stelei era Ilie Stan, în martie 2012, Prosport scria despre interesul lui Gigi Becali pentru Laurențiu Reghecampf, cel care făcea minuni cu Chiajna, club pe care l-a luat din subsolul clasamentului și l-a făcut performer al returului. Pentru a-l liniști pe Ilie Stan, Valeriu Argăseală dădea ordin ofițerului de presă să redacteze o dezmințire, material care apărea pe site-ul Stelei în minutul 71 al meciului cu Gaz Metan, ultimul pentru Stan la club. A doua măsură a lui Argăseală: interzicerea ProSport de la acțiunile clubului pentru informații neadevărate! Totuși, Ilie Stan pleca cu scandal după meci, în Ghencea venea Mihai Stoichiță interimar, iar o săptămână mai târziu Becali mărturisea: „Înainte să-l pun pe Stoichiță, m-am gândit la Reghecampf, Teia a vrut să îl sune, dar am zis că mai mult am nevoie de el să îi bată pe Dinamo și CFR cu Chiajna. Vedem din vară ce va fi„. La două luni după dezmințirea Stelei, informațiile ProSport erau confirmate de „înscăunarea” lui Reghecampf la Palatul din Aleea Alexandru. 

Primele dovezi de comportament deviant: violență în relația cu presa

La scurt timp după instalare, Reghecampf pleca cu Steaua în primul cantonament al verii, în Austria. Acolo apărea și primul conflict dintr-o serie lungă de incidente între antrenor și reprezentanții presei. Reghecampf a fost aproape să-l lovească pe Remus Răureanu, redactor GSP, pentru simplul motiv că fotoreporterul ziarului îl fotografiase pe Mihai Pintilii părăsind accidentat un antrenament. O lună mai târziu, Reghe recidiva la Trnava, atunci când înaintea returului cu Spartak din preliminariile Europa League ceda nervos și amenința cu bătaia reprezentanții presei. Pe fondul performanțelor din ce în ce mai bune cu Steaua, curajul lui Reghecampf a crescut și incidentele s-au înmulțit. Lista cu măsuri anti-presă era completată de interzicerea ziarelor în cantonamente, de intervențiile la șefii posturilor TV pentru alegerea reporterilor de teren care însoțesc Steaua în deplasări și de demararea unui „proiect personal”: plasarea jurnaliștilor preferați, prin intermediul managerului preferat, la mai multe publicații din presa centrală, totul pentru a controla informațiile oferite fanilor Stelei.


Prima pagină din ProSport după evenimentele din cantonamentul din Austria, atunci când antrenorul Stelei a amenințat cu bătaia un jurnalist


Locul 9 în topul celor mai de succes antrenori români în competițiile europene

Una dintre cele mai importante realizări obținute de Laurențiu Reghecampf la Steaua a fost parcursul european din primul sezon. Steaua s-a calificat în primăvara europeană a Europa League de pe primul loc într-o grupă cu VfB Stuttgart, Copenhaga și Molde, a eliminat Ajax în 16-imi și a fost eliminată de Chelsea în optimi, după ce englezii au pierdut la București cu 1-0. Sezonul următor, Reghecampf a dus Steaua în grupele Champions League după trei tururi preliminare, însă a obținut numai trei puncte în grupa cu Chelsea, Schalke 04 și Basel. Reghecampf este în pluton într-un clasament al celor mai buni antrenori români în cupele europene, acolo unde antrenorul Stelei a obținut numai 11 victorii în cele 26 de partide. Între cei 18 antrenori români care se pot lăuda cu peste 20 de partide pe banca tehnică în cupele europene, Reghecampf este doar al nouălea, cu un procentaj de victorii de 42,3%. Între antrenorii încă în activitate (evidențiați în tabelul de mai jos), antrenorul Stelei este depășit de Răzvan Lucescu, Ioan Andone și de Mircea Lucescu.


A adus Stelei 51,5 milioane de euro, a câștigat 1,5 milioane de euro în 2 ani

Chiar dacă a venit la Steaua în contextul în care fotbalul românesc suferă din punct de vedere financiar, Laurențiu Reghecampf a beneficiat din plin la acest capitol tocmai pentru că performanțele obținute au generat venituri consistente. Primul sezon european a generat încasări de 12,5 milioane de euro, iar stagiunea ce s-a încheiat a adus 39 de milioane de euro în conturile clubului. În aceste condiții, Laurențiu Reghecampf a benficiat de recompense financiare generoase, Gigi Becali plătindu-l în total cu aproximativ 1,5 milioane de euro în cei doi ani în care a stat la Steaua. Cea mai mare parte din această sumă, aproape un milion de euro, a fost prima pentru că a calificat echipa în grupele Ligii Campionilor. În plus, Reghecampf are rolul de a fi adus la potențial maxim trei jucători, pe Rusescu, pe Chiricheș și pe Bourceanu, oameni ale căror transferuri au adus 13 milioane de euro în acest sezon Stelei.

Scandalul cu metodele lui Tommy. Steliștii, testați de Agenția Națională Anti-Doping

Preparatorul fizic Thomas Neubert a fost unul dintre oamenii pentru a căror venire Laurențiu Reghecampf a insistat atunci când a semnat cu Steaua. Neamțul lucrase cu Reghe și la Kaiserslautern, acolo unde apăruseră informații că fundașul dreapta a fost forțat să se retragă din cauza unui tratament prescris te Tommy, tratament care ar fi ieșit pozitiv în eventualitatea unor teste anti-doping. Plătit cu 10.000 de euro pe lună, sumă la nivelul celor încasate de Gardoș, Chipciu, Rusescu sau Bourceanu la acea vreme, Neubert a șocat încă de la primele minute pe terenul de antrenament. Metodele sale includeau exerciții cu benzi TRX și consumul de lichide de o proveniență ținută ascunsă în mod intenționat. La câteva luni după instalarea celor doi, în contextul în care mulți oameni de fotbal acuzau o potență fizică peste normal a steliștilor, Agenția Națională Anti-Doping a organizat o vizită neanunțată în Ghencea, acolo unde a testat cu probe de urină și de sânge opt steliști. Testele au ieșit negative, însă discuțiile au persistat, mai ales în contextul în care titularii obișnuiți ai roș-albaștrilor lipseau de la echipă în acel moment, convocați fiind la echipa națională.

Partea lipsită de controverse a muncii staff-ului tehnic al Stelei a fost constituită de prestația jucătorilor pe teren. În primul sezon al lui Reghecampf, Steaua a dominat fizic adversarii de o manieră fără precedent pentru istoria recentă a fotbalului românesc. Fără excepție, toți fotbaliștii care au lucrat cu Reghecampf și cu Neubert au ajuns să laude metodele acestora, admițând totodată chinul la care sunt supuși. În sezonul recent încheiat, mai multe echipe din Liga I au adoptat metodele de pregătire „brevetate” de Steaua, însă diferența enormă nu a putut fi recuperată, chiar dacă cei din Ghencea nu au mai arătat aceeași demonstrație de forță.


Au o potență fizică peste limitele normalului, mi-e teamă să nu aflăm peste ani ce s-a aflat și despre alții

Gigi Mulțescu, fost antrenor Dinamo



Prima pagină ProSport după anunțul că steliștii au fost subiectul unui control al Agenției Naționale Anti-Doping


A spulberat competiția în două sezoane din Liga I

Cea mai importantă reușită a lui Laurențiu Reghecampf pe banca Stelei rămâne, fără îndoială, performanța din cele două sezoane complete petrecute în întrecerea internă. Steaua a câștigat două titluri consecutive de o manieră autoritară, majoritatea oamenilor de fotbal mărturisind că echipa lui Reghe a fost la un cu totul alt nivel. 

Rezultatele obținute în plan intern cu Steaua i-au adus lui Laurențiu Reghecampf o poziție în topul celor mai buni antrenori din istoria clubului roș-albastru. În aproape două sezoane, antrenorul a strâns 68 de partide în Liga I cu Steaua, 46 dintre acestea terminându-se cu o victorie. Procentajul de reușită de 67,6% îl plasează pe Reghecampf al doilea într-un top al celor mai de succes antrenori din istoria Stelei, după Anghel Iordănescu (160 meciuri – 128 victorii – 80%). O reușită care l-a dus în istoria clubului a fost cea legată de raportul de forțe Steaua – Dinamo. Reghecampf a reușit performanța să iasă câștigător în patru din cele șase confruntări cu eterna rivală în ultimii doi ani, celelalte două meciuri fiind terminate la egalitate.

  • 04.11.2012 Steaua – Dinamo 3-1
  • 10.05.2013 Dinamo – Steaua 0-2
  • 11.08.2013 Dinamo – Steaua 1-2
  • 01.03.2014 Steaua – Dinamo 1-1
  • 27.03.2014 Steaua – Dinamo 5-2
  • 17.04.2014 Dinamo – Steaua 1-1

Nu vreau să fiu acuzat iar că sunt arogant, dar noi am schimbat în bine fotbalul românesc în ultimul an și jumătate. Am schimbat mentalități prin metodele noastre de pregătire, putem fi mândri de ce am realizat

Laurențiu Reghecampf


Apusul erei Reghecampf. De ce a plecat de la Steaua?

În pofida faptului că Steaua a reușit să fie singurul club din fotbalul românesc capabil să se autofinanțeze, încarcerarea lui Gigi Becali a pus echipa în dificultate. Zecile de milioane de euro care au intrat în conturile clubului în ultimul sezon au fost blocate de acesta, iar mesajul către echipă a fost unul dur: întârzierea salariilor, prime neonorate și refuzul prelungirii contractelor pentru fotbaliștii de top.

În aceste condiții, furia fotbaliștilor s-a îndreptat spre Laurențiu Reghecampf, singura figură cu autoritate cu care aceștia intrau în contact. Însă argumentul care l-a îndepărtat pe antrenor definitiv de viitorul Stelei a fost mesajul lui Becali în ceea ce privește strategia de viitor: fără investiții majore în transferuri și acceptarea tuturor ofertelor decente venite pentru fotbaliștii de top. De neînduplecat în discuțiile față în față, Becali nu a cedat nici presiunilor venite din partea apropiaților, oameni care l-au avertizat că astfel își poate pierde antrenorul care i-a construit această echipă. După meciul cu Astra, când Reghecampf nu semnase cu Al Hilal, a avut loc o ultimă încercare de dialog, însă răspunsul finanțatorului a fost același: condițiile financiare nu se discută. Din acel moment, Laurențiu Reghecampf a încetat să mai fie antrenorul Stelei.


Imagine surprinsă de Alexandru Hojda, fotoreporter ProSport, în cantonamentul Stelei din sudul Spaniei, în ianuarie 2014. Laurențiu Reghecampf (stânga), se consultă cu managerul general Mihai Stoica înaintea unui meci amical 

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×