Reghecampf: „Ne-a fost anulat un gol valabil! Rezultatul nu e echitabil!”

Bistrița a reușit să obțină un egal pe terenul Timișoarei, în
prima etapă a sezonului 2010-2011 din Liga 1. Gloria a condus cu
2-1 și a avut superioritate numerică, însă nu a reușit să
fructifice situația favorabilă și a plecat cu un singur punct de pe
Bega.

Tehnicianul Gloriei Bistrița, Laurențiu Reghecampf, s-a declarat
nemulțumit de evoluția defensivei, dar spune că și un punct este
bun.

„Sunt supărat că am avut un gol anulat, sunt supărat că
am luat două goluri aiurea, mâine vom face o analiză. Sunt mulțumit
de rezultat, dar eu îmi doresc mai mult, iar astăzi puteam câștiga.
Am avut un gol valabil, nu pot să mă mulțumesc cu puțin. Nu mă
întrebați de arbitraje. Nu este un rezultat echitabil, dar unii
jucători nu au experiență și nu au știut să stea la lovituri
libere.”,
a declarat Laurențiu Reghecampf la
Telesport.

De ce a
lipsit Moraes?

„Moraes este puțin răcit și de aceea a lipsit astăzi. Nu
știu dacă pleacă, depinde ce oferte vor fi. Dacă nu pleacă acum, va
pleca în iarnă. E un jucător cu un caracter excepțional a jucat și
accidentat, iar dacă nu va pleca, va mai da 10 goluri.”,
a
mai spus Reghecampf.

Publicat: 24 07. 2010, 22:49
Actualizat: 24 07. 2010, 22:50