Reghecampf: „Nu l-am luat degeaba pe Varela, va juca și el!” Tehnicianul, despre problemele lui Gabi Matei și Latovlevici

Steaua defilează în campionat, acolo unde concurența este extrem de slabă, însă se exprimă cu greutate în Liga Campionilor, acolo unde adversarii sunt de cu totul alt calibru. Una dintre principalele cauze pentru parcursul slab din cea mai importantă competiție inter-cluburi din lume este reprezentată de campania slabă de achiziții.

În vară, au plecat doi dintre cei mai importanți jucători din sezonul trecut – Rusescu și Chiricheș -, iar fotbaliștii aduși să îi înlocuiască nu sunt la același nivel. Varela a fost cel mai scum transfer al campioanei, oficialii plătind Vasluiului aproximativ 1 milion de euro pentru a realiza transferul. Cu toate acestea, el nu pare să îl fi convins pe tehnician, deși acesta a insistat mult pentru aducerea lui, amenințând chiar cu demisia.

O să joace și Varela, o să joace cu toții. Anul trecut am avut aceeași situație cu Gardoș. A plecat Chiricheș, acum joacă Gardoș. Ne-am gândit la viitor când l-am cumpărat. Varela a jucat în meciuri de Cupă, nu l-am cumpărat degeaba. Vrem să sudăm însă cuplul Szukala – Gardoș, care nu au foarte multe meciuri împreună.„, a spus tehnicianul în cadrul conferinței de presă de astăzi.

Laurențiu Reghecampf a comentat și situația lui Gabi Matei, fotbalist care în ultimii doi ani a evoluat extrem de puțin, sâcâit fiind de accidentări. Deși este recuperat total, staff-ul medical l-a sfătuit pe tehnician să aibă răbdare cu fundașul dreapta, pentru a nu se risca o recidivă. Totuși, în viitorul apropiat, acesta va avea și alte oportunități prin care să demonstreze că poate fi util.

Gabi Matei trebuie să ajungă la nivelul celorlalți jucători. A jucat cu Bârsana, va mai avea oportunități să intre. Avem 29 de jucători, trebuie să încercăm să îi băgăm pe toți. E foarte greu pentru un jucător care vine după un an de inactivitate.

Întrebat de momentul de blackout avut de Iasmin Latovlevici la conferința de presă premergătoare partidei cu Basel, antrenorul din Ghencea a explicat: „Latovlevici este unul dintre cei mai deschiși jucători. A avut „n” interviuri. Nu putem să aducem același jucător la fiecare conferință. Am încercat să aducem jucătorii reprezentativi în fața presei. Anul trecut îi aveam pe Rusescu, Chiricheș și Chipciu. Am avut o discuție dură cu Latovlevici după ieșirea din timpul conferinței.

În ultimul timp, suporterii din Ghencea par că au întors spatele echipei. În urmă cu o săptămână, contra Viitorului, Steaua a bifat cea mai slabă asistență pe teren propriu din ultimii doi ani, în timp ce în Ligă, cu Basel, a fost doborât recordul de asistență redusă în partidele din grupele unei competiții europene, de când roș-albaștrii evoluează pe Național Arena.

Consider că au fost destul de mulți spectatori la meciul cu Basel. Noi suntem foarte mulțumiți de ei și mi-aș dori ca fiecare echipă să se bucure de așa fani. E adevărat că ne-am obișnuit să evoluăm cu 55.000 de suporteri în spate, dar acest lucru nu se poate întâmpla mereu. Oamenii au și alte priorități.„, a conchis tehnicianul.

Publicat: 26 10. 2013, 15:03
Actualizat: 26 10. 2013, 15:04