Reghecampf nu va deveni cel mai „rapid” campion, dar poate egala un RECORD al lui Iordănescu. **De 20 de ani Steaua nu a mai visat la așa ceva
Steaua lui Reghecampf va rata, după toate probabilitățile, egalarea recordului privind cea mai rapidă campioană – titlu neoficial care îi aparține, roș-albaștrii impunându-se în sezoanele ’85-86 și ’86-87 cu 5 etape înainte de final, însă are ocazia să rămână în cartea de istorie a fotbalului românescu prin altă performanță.
În ciuda faptului că în ultimele runde Rusescu&Co au arătat că nu mai sunt în forma din tur, remizând cu Oțelul, Rapid, Petrolul și CFR, echipa actuală poate egala performanța reușită de formația lui Anghel Iordănescu în urmă cu 20 de ani. În sezonul 1992-1993 Steaua lui „tata Puiu”, tehnician repatriat la vremea respectivă de la Anorthosis Famagusta, se impunea în fața lui Dinamo, la 4 puncte, roș-albaștrii suferind, de-a lungul campionatului, doar două înfrângeri.
În prezent, formația condusă de Reghecampf are tot două înfrângeri (la Vaslui și Brașov) și, având în vedere programul, poate spera că va rămâne invincibilă până la final. Potrivit „calculului hârtiei” și având în vedere forma celorlalte competitoare, doar Pandurii și Dinamo ar putea emite pretenții în disputele cu roș-albaștrii.
De notat că după 1989, doar 2 echipe au reușit să termine campionatul cu mai puțin de două înfrângeri: Rapidul lui Mircea Lucescu și Dinamo, care sub bagheta lui Rinus Israël, a terminat neînvinsă sezonul 1991-1992
Câte înfrângeri au sugerit campioanele în ultimele sezoane
2011-2012 – CFR – 5 înfrângeri
2010-2011 – Oțelul – 6 înfrângeri
2009-2010 – CFR – 5 înfrângeri
2008-2009 – Unirea Urziceni – 6 înfrângeri
2007-2008 – CFR – 4 înfrângeri
2006-2007 – Dinamo – 3 înfrângeri
2005-2006 – Steaua – 4 înfrângeri
2004-2005 – Steaua – 5 înfrângeri
2003-2004 – Dinamo – 4 înfrângeri
2002-2003 – Rapid – 7 înfrângeri
2001-2002 – Dinamo – 4 înfrângeri
2000-2001 – Steaua – 4 înfrângeri
1999-2000 – Dinamo – 4 înfrângeri
1998-1999 – Rapid – 1 înfrângere
0 înfrângeri a suferit Dinamo în sezonul 1991-1992, bifând cel mai bun parcurs de după Revoluție în Liga 1
Cu cine mai are de jucat Steaua
Etapa 29 – Pandurii (a)
Etapa 30 – Bistrița (d)
Etapa 31 – Dinamo (a)
Etapa 32 – Viitorul (a)
Etapa 33 – Severin (d)
Etapa 34 – Brașov (a)