Reghecampf, prins cu MINCIUNA! „Păstrez distanța, așa e normal! Nu am vorbit niciodată cu Alibec de când a semnat!” Cum a fost fotografiat antrenorul Stelei la doar 3 zile după această declarație

„Aș vrea să nu mă întrebați despre acest subiect (n.r. situația lui Denis Alibec) pentru că nu îmi face plăcere să vorbesc. Eu nu am vorbit niciodată cu Denis Alibec de când a semnat cu Steaua. Voi vorbi cu el în ianuarie, când o să mergem în pregătire. Până atunci, eu păstrez distanța pentru că așa este fairplay”, declara Laurențiu Reghecampf pe 10 decembrie, în preziua disputei cu Astra, pe care campioana en-titre avea să o câștige cu 1-0.

10 decembrie: „Ne vedem în ianuarie” / 13 decembrie: surprinși împreună
La nici o săptămână de la această declarație însă, Laurențiu Reghecampf a fost surprins la o întâlnire cu Denis Alibec, atacant ce mai are de disputat două partide în tricoul Astrei și care va deveni oficial jucătorul Stelei abia pe 1 ianuarie 2017, când se va deschide fereastra de transferuri.

Cei doi au fost fotografiați de reporterii Cancan în după o întrevedere avută într-o brasserie din București, în aceeași zi în care Laurențiu Reghecampf anunța că atacantul titular al Stelei din acest sezon, Bojan Golubovic, urmează să-și rezilieze contractul cu vicecampioana.


foto: Cancan.ro

2 – două milioane de euro a plătit deja Steaua în schimbul transferului lui Denis Alibec

Publicat: 14 12. 2016, 14:34
Actualizat: 14 12. 2016, 16:02