Reghecampf pune din nou tunurile pe Pițurcă! Stelistul acuză că Latovlevici s-a întors nepregătit: „Nu a făcut ce trebuia”
După ce Steaua a avut 7 fotbaliști la echipa națională pentru meciurile cu Ungaria și Turcia, Laurențiu Reghecampf a avut și o plângere de făcut. Antrenorul Stelei susține că fundașul Iasmin Latovlevici, singurul stelist care a fost la lot timp de două săptămâni fără a bifa vreun minut de joc, a revenit la echipa de club nepregătit fizic.
„Avem pretenția ca fotbaliștii care nu fac parte din planurile pentru meciurile naționalei să fie pregătiți corespunzător, chiar dacă separat. Latovlevici, de exemplu, a stat două săptămâni fără să facă ceea ce trebuia. Cei de la națională trebuie să respecte acest lucru. Jucătorii trebuie să revină la echipă de la națională la un nivel cât mai înalt. Pe noi rezultatele ne țin în funcție, nu ochii albaștri sau părul creț. Nu critic pe nimeni, este doar o recomandare pe care o fac, pentru că de la noi se așteaptă rezultate”, a spus Reghecampf.