Emeric Ienei rămâne un „Lord” al fotbalului. Fostul mare tehnician al Stelei s-a ferit să dea verdicte, să jignească sau să „înțepe”, cum fac mulți dintre (foștii) antrenori(i) români, în schimb a făcut o analiză extrem de obiectivă, din care Reghecampf poate să înțeleagă unde a greșit în partida cu Stuttgart.
Avântul tinereții antrenorului din Ghencea și-a spus cuvântul, orice tehnician cu experiență înțelegând mult mai repede că, dacă Stuttgart a pus pe tabelă două goluri, este aproape imposibil să emiți pretenții. Astfel, Steaua ar fi putut să evite o umilință și ar fi avut și varianta unui eșec cu 0-1 la Copenhaga (în acest moment, din cauza golaverajului, acest rezultat nu îi mai ajută pe roș-albaștri).
„Rezultatul a adus niște lucruri destul de dureroase pentru Steaua, dar ei sunt de vină că s-a ajuns în această situație. Bine, pierzi, dar până la urmă oprești avalanșa echipei adverse ca să nu te faci de rușine. A încercat din mers Reghe să facă ceva, dar cred că cele două goluri venite atât de repede le-au înmuiat picioarele jucătorilor„, a spus Ienei la Sport Total FM.
Indiferent de cât de bine a jucat formația lui Reghecampf în acest sezon, de multe ori a părut fragilă la fazele fixe. Ienei este gata să îi ofere sfaturi utile tehnicianului roș-albaștrilor, însuși tehnicianul Pițurcă fiind unul dintre cei „meditați” de nea Imi.
„Echipele românești primesc multe goluri din lovituri libere. Există un remediu. Dacă vrea Reghe poate să mă sune și i-aș spune cum cred eu să se apere la loviturile libere. Cu Pițurcă chiar am avut o discuție pe tema asta„, a mai spus tehnicianul de la Sevilla.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER