Reghecampf: „Rotariu nu ar avea acum loc la Steaua. Sunt însă fotbaliști mult mai importanți la Dinamo care ar putea juca la noi”

Lider cu Steaua în Liga 1, Laurențiu Reghecampf a vorbit despre viitorul echipei sale în Europa. Tehnicianul roș-albaștrilor a recunoscut că echipele din România nu pot emite pretenții contra echipelor mari din Liga Campionilor, o calificare în primăvara europeană fiind însă privită ca un succes de orice club din Liga 1. 

„Cred că am putea face față cu echipe precum Basel, Schalke, Stuttgart, dacă prindem o zi bună. Este însă foarte greu să ne batem cu echipele foarte mari. Cred că în viitor este foarte important să prindem primăvara europeană.

Cred că în acest moment suntem foarte buni, dar nu vreau să fac o comparație cu echipa de anul trecut. Am pierdut trei jucători foarte importanți, dar fotbaliștii de acum sunt în formă și echipa merge bine”, a declarat Reghecampf.

Tehnicianul a aruncat săgeți și spre rivalii de la Dinamo și a spus că unul dintre cei mai promițători jucători ai „câinilor”, Dorin Rotariu, nu ar avea loc în acest moment la Steaua.

„Nu știu și nu mă interesează cine este impresarul lui Rotariu. Nu ar avea loc la Steaua acum. Sunt jucători mult mai importanți la Dinamo care ar avea loc la Steaua: Grigore,Țucudean. Nu știu dacă Mutu ar avea loc la Steaua. Poate da, poate nu.

Tătărușanu va fi jucător liber din vară. Nu știu dacă a semnat sau nu”, a mai spus antrenorul Stelei la Sport.ro.

21 de meciuri a jucat Dorin Rotariu în Liga 1 pentru Dinamo, în acest sezon, reușind să marcheze 5 goluri


Sunt pentru sistem de play-off. 12 echipe, maxim 14. Cred că vor fi mai multe meciuri frumoase
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua

 

 

Publicat: 22 03. 2014, 10:15
Actualizat: 22 03. 2014, 10:25