Reghecampf susține că a primit amenințări prin telefon: „Am fost sunat cu număr ascuns. Nu înțeleg această ură!” Ce spune despre derby-ul cu Dinamo și despre coregrafia de la meciul cu City
Laurențiu Reghecampf, antrenorul echipei FC Steaua București, a declarat, vineri, la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo București din Liga 1, că este extrem de deranjat de mesajele și telefoanele de amenințare primite în ultimele zile din partea unor susținători ai rivalilor.
FC Steaua București va juca sâmbătă, 20 august, de la ora 21.00, împotriva rivalei Dinamo București, pe Arena Națională, în cadrul etapei a cincea din Liga 1.
„Am pierdut meciul cu Manchester City cu 5-0 acasă, avem nevoie de un răspuns, într-un meci foarte important cu Dinamo. Să ajung să primesc mesaje pe site-uri, să fiu înjurat, amenințat, sa primesc telefoane de pe număr ascuns…nu înțeleg această ură. Să ajungem să ne amenințăm de la un meci de fotbal este prea mult. Nu am râs niciodată de fanii lui Dinamo, mereu i-am lăudat și apreciat, pentru faptul că au fost mereu alături de echipa lor. Dincolo de această rivalitate, trebuie să fim oameni, să avem bun simț. Nu mă interesează decât să câștigăm un meci de campionat, nu vreau să ne razbunăm pe nimeni. Nu cred că meciul de mâine seară va fi decisiv, vom mai juca multe meciuri cu Dinamo.
Dacă vom trata meciul serios, vom câștiga mâine seară. Noi avem un lot numeros și valoros, deci în ciuda accidentărilor recente avem jucători pe posturi care să acopere golurile. Nu mă gândesc să aducem jucători noi. Nu mă tem de nimeni de la Dinamo. Rotariu și Gnohere au marcat multe goluri în ultima vreme, dar cred că Dinamo a format o echipă puternică, pentru că, fără ajutorul colegilor, Gnohere și Rotariu nu ar fi putut să iasă în evidență.
Nu vreau să discut despre acțiunea fanilor lui Dinamo de la meciul cu City… ei zic că ne-au păcălit, că au râs de noi. S-a vorbit mult despre asta, dar pe mine nu mă interesează aceste subiecte. Cred că Dinamo va avea o susținere mai mare mâine pe stadion. Dar pentru noi urmează o perioadă bună, vom aduce echipe valoroase în România pentru meciurile de Europa League. Cred că fanii noștri vor veni alături de noi în număr mare”, a declarat Reghecampf.
Adi Popa, mijlocașul Stelei, a declarat înainte de derby: „Au ieșit trei jucători importanți, care erau titulari înainte de accidentare. Dar sper că vor fi înlocuiți de jucători care ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Sper să vină și galeria alături de noi, să se rezolve problemele. Nu ne-a afectat și nici nu ne va afecta prestația galeriei dinamoviste. Nu joacă suporterii, noi vom evolua”.
Steaua și Dinamo s-au mai duelat de 136 de ori în campionatul României, ceea ce reprezintă cea mai des întâlnită confruntare din fotbalul românesc. De 41 de ori s-au impus „roș-albaștrii”, de 46 de ori „alb-roșii”, în timp ce 49 de jocuri s-au încheiat la egalitate.