Reghecampf, „trădat” chiar de jucătorii pentru care s-a certat cu Pițurcă. De ce nu a mai contat pe Latovlevici și pe Stanciu în ultimele partide

  • Antrenorul Stelei a ajuns în situația de a nu mai conta în ultimele partide chiar pe jucătorii pe care îi cerea convocați la echipele naționale
  • Latovlevici a fost rezervă în ultimele două meciuri, în timp ce Nicușor Stanciu are o medie de 49 de minute pe meci în ultima lună

Cea mai recentă dispută dintre Laurențiu Reghecampf și Victor Pițurcă a avut loc la începutul lunii martie. Într-o intervenție la Sport.ro, antrenorul Stelei a criticat public selecția făcută de Pițurcă pentru amicalul României cu Argentina, de pe 4 martie. „Nu-l poți lăsa pe Latovlevici acasă, el trebuie să fie un jucător de bază al echipei naționale. Lato suferă că nu a fost convocat. Nu e corect nici față de Stanciu că nu a fost convocat. Dacă nu îl iei la naționala mare, trebuia măcar să fie la tineret„, a spus atunci Reghecampf. De la această declarație a pornit un conflict purtat în media, unul care a degenerat, cei doi antrenori ajungând chiar și la jigniri.

La o lună distanță, Laurențiu Reghecampf se vede în situația de a-și fi anulat singur argumentele cu care l-a contrat pe Pițurcă. Cei doi fotbaliști, Iasmin Latovlevici și Nicușor Stanciu, sunt într-o continuă scădere de formă sportivă și au ajuns să își riște locurile de titulari la Steaua, chiar sub comanda antrenorului care le-a luat apărarea în fața selecționerului. Fundașul stânga a fost pe banca de rezerve a Stelei în ultimele două partide, cu FC Botoșani și cu ACS Poli, titularizat în locul său fiind Paul Pîrvulescu, cel care a și înscris un gol în primul meci. Nicușor Stanciu nu a mai jucat 90 de minute de la finalul lui februarie, de la Chiajna – Steaua 1-4, evoluțiile sale nemulțumindu-l constant pe Reghecampf.

Problemele celor doi fotbaliști: lipsa de concentrare și nerespectarea indicațiilor tactice

Se pare că în cazul lui Iasmin Latovlevici au intervenit exact aceleași motive pentru care nici Pițurcă nu mai vrea să îl cheme la echipa națională. „M-a nemulțumit foarte mult la meciul cu Grecia. A executat o lovitură liberă pe care nu trebuia să o bată și nu a respectat indicațiile tactice la alte faze„, a spus atunci selecționerul. În ultimele meciuri, la Steaua, Latovlevici a comis o serie de greșeli, cele mai vizibile fiind cea din partida cu Săgeata, când și-a scăpat adversarul la faza în care dobrogenii au deschis scorul, și cea din meciul de Cupă cu Dinamo, atunci când o joacă „cap-cap” cu Sânmărtean a dus la golul din care Rotariu egala la 1. În ultimele două partide, Lato a început pe banca de rezerve, singurele minute prinse de fundașul de bandă pe teren fiind pe finalul meciului cu ACS Poli.


Iasmin Latovlevici a fost principalul vinovat la golul pe care Steaua l-a primit în partida cu Săgeata Năvodari


Nicușor Stanciu a fost schimbat în fiecare meci din ultima lună, totul culminând cu partida de la Constanța, contra celor de la Săgeata Năvodari. Atunci, mijlocașul a ieșit de pe teren în minutul 29, fiind înlocuit, ca de fiecare dată în situațiile precedente, cu Claudiu Keșeru. „L-am schimbat pe Stanciu pentru că nu am avut cum să ne facem jocul, nu ajungeam la portă„, și-a explicat Reghecampf mutarea. Unul dintre steliștii cu cele mai bune rezultate din acest sezon – 5 goluri și 6 pase de gol – Stanciu nu a mai reușit să bifeze la niciun astfel de capitol în partidele ce au urmat declarațiilor făcute de Reghecampf la adresa lui Victor Pițurcă. Se pare că principalul reproș primit de Stanciu la Steaua ține de lipsa de concentrare de care puștiul suferă, motiv pentru care este schimbat aproape de fiecare dată înainte de finalul partidei.


Meciul cu Concodria Chiajna, de pe 24 februarie, a fost ultimul în care Nicușor Stanciu a avut realizări personale cu efect pe tabela de marcaj


18.000 de euro pe lună le plătește Steaua celor doi fotbaliștii, 10.000 lui Latovlevici și 8000 lui Stanciu

Publicat: 09 04. 2014, 13:49
Actualizat: 09 04. 2014, 13:50