Laurențiu Reghecampf va decide săptămâna viitoare dacă va continua sau nu la Steaua. Tehnicianul vrea să aibă o discuție cu Gigi Becali și să stabilească care este planul pentru această vară.
Anamaria Prodan spune că soțul ei va merge la închisoare pentru a discuta cu Gigi Becali despre viitorul echipei și despre eventualele transferuri.
„Săptămâna viitoare, Laur vrea să aibă o discuție decisivă cu Gigi Becali și, în funcție de aceasta, va lua, probabil, o hotărâre. Vrea să se lămurească în privința viitorului echipei, ce se va întâmpla în continuare… Nu știu cine va conduce clubul, probabil că Teia Sponte și cu managerul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla și cu transferurile de jucători”, a declarat Anamaria Prodan pentru Evenimentul Zilei.
Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, a explicat condițiile în care antrenorul Stelei poate discuta cu Becali în închisoare.
„Trebuie făcută o programare la sectorul de vizite al pentitenciarului. În funcție de solicitare și de zilele sau de orele disponibile, directorul unității poate aproba sau nu vizita. De asemenea, vizitatorul trebuie să figureze pe o listă pe care persoana aflată în detenție o înmânează conducerii la intrarea în penitenciar”, a declarata Gabriela Livadariu, conform EVZ.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER