Regretă că nu au plecat cu trei puncte din Ghencea: „Meritam victoria! Steaua mi s-a părut o echipă obosită”

Steaua a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), partida cu Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.

Gazdele au deschis scorul prin Prepeliță, în minutul 45+3, oaspeții reușind egalarea prin Benga, în minutul 78.

Ovidiu Hoban crede că Petrolul merita să câștige împotriva Stelei, mai ales că echipa lui Reghe i s-a părut obosită.

„Pot să spun că rezultatul e bun, e prețios pentru noi. Cred că meritam victoria, dar ăsta e fotbalul. Steaua mi s-a părut o echipă obosită, jucând pe atâtea planuri… Cred că le-am pus probleme azi, cu pressingul avansat. Am demonstrat că suntem o echipă care poate pune probleme oricui.

Până la urmă ne mulțumim și cu acest punct. Lupta la titlu va fi aprinsă și se va duce până în ultimele etape”, a spus Hoban.

La partida din Ghencea au asistat 10.464 de spectatori, dintre care aproximativ 50 de fani ploieșteni.

Suporterii Stelei de la Peluza Nord au afișat următoarele bannere: „Mutu, briliant pentru țiței, pentru Steaua 0 lei” și „Odihnește-te în pace Temistocle Popa! Maestre, într-una am cântat «Chitara mea», râmâne să ne spui din cer ce frumoasă e dragostea”.

Fanii echipei Petrolul Ploiești au fost întorși din drum înaintea meciului, din cauza violențelor provocate.

Publicat: 02 12. 2013, 09:24
Actualizat: 02 12. 2013, 09:25