The Scottish Sun prezintă astăzi povestea lui Jim McAlister, care evoluează în liga secundă, la necunoscuta Hamilton Academical.
În 2010, jucătorul care poate evolua pe ambele benzi ale terenului a fost la un pas de un transfer la Unirea Urziceni, după ce s-a făcut remarcat într-un amical disputat de formația sa de atunci în compania campioanei României.
Dan Petrescu a fost impresionat de calitățile sale și l-a luat în probe, după care timp de o oră a discutat cu el încercând să-l convingă să joace în Champions League pentru Urziceni.
Jim McAlister (26 de ani) a refuzat însă în cele din urmă și a rămas în anonimat până acum.
„Eram în ultimul meu sezon la Morton când am fost în probe la Unirea Urziceni. Am intrat pentru 20 de minute într-un amical cu Plymouth și după am discutat despre fotbal cu Dan Petrescu peste o oră. A fost copleșitor.
M-a chemat în România și președintele nostru se interesa de bilete de avion, în timp ce agentul a strâns informații despre echipă.
Am fost foarte aproape să iau această decizie, dar până la urmă m-am răzgândit. Nu am profitat de această șansă. Bine, din câte știu echipa aceea nu mai există acum, deci poate am fost norocos„, spune McAlister.
Adevărata dramă pentru Jim McAlister avea să vină însă ulterior, când a văzut tragerea la sorți pentru grupele Champions League. Mijlocașul a ratat astfel șansa de a se face cu adevărat remarcat în Scoția. „Îmi amintesc că sătteam cu prietenii mei și urmăream tragerea la sorți. Fiind fan Rangers, eram aproape sigur că asta se va întâmpla. Normal, Rangers a fost una din echipele din grupa Unirii. Și românii s-au descurcat poarte bine. Au distrus-o pe Rangers cu 4-1, pe Ibrox! Apoi au jucat și cu Liverpool în Europa League.
Mă uit uneori înapoi și mă întreb „ce-ar fi fost dacă!?„, a mai declarat Jim pentru thescottishsun.co.uk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER