E imposibil pentru Lopez Caro să uite de FC Vaslui. Cu toate că poate spune că le-a văzut pe toate în curtea moldovenilor, fostul „galactic” nu poate vorbi de rău echipa care l-a izgonit din România. Caro consideră însă că plecarea sa de la Vaslui s-a produs într-un moment în care echipa se afla pe o pantă ascendentă.
Domnule Caro, din România vă sun! Ooo, bună ziua! Mă bucur că v-ați reamintit de mine! Dați-mi voie să le transmit românilor un An Nou minunat.
Cum vă merge în Spania? Deocamdată bine, mulțumesc! Acum sunt în concediu, mă bucur, în sfârșit, de o vacanță după 23 de ani de muncă încontinuu.
Mai sunteți la curent cu noutățile de la Vaslui? Sigur că da, de când am plecat, am tot urmărit campionatul românesc. Oțelul mi se pare o echipă foarte bună și are toate șansele să câștige campionatul. Și nouă ne mergea bine, dar nu a existat răbdare.
E acesta un alt atac la domnul Porumboiu? Nu. Eu nu sunt ranchiunos și, drept dovadă, i-am trimis mesaj de Crăciun și i-am urat toate cele bune, dar dânsul nu a răspuns. Haideți să vă spun ceva: dacă la Vaslui era liniște, probabil noi am fi fost acum pe locul 1, și nu Oțelul. Dar acolo lipseau din plin stabilitatea, liniștea și, mă repet, răbdarea. Uitați-vă și la Steaua, de ce credeți că se află pe locul 7?
„Nu mă consider vinovat cu nimic”
Ați spus „noi”. Încă vă mai gândiți la fosta echipă… Cum să nu? Eu mă atașasem de jucători și aveam siguranța că facem treabă bună, însă s-a întâmplat ce s-a întâmplat și n-am mai reușit.
Multă lume a spus că lucrurile nu au funcționat deoarece dumneavoastră. ați încercat să impuneți cu forța stilul folosit la Real Madrid… Nu este adevărat. Când am ales să vin în România, știam că ajung la o echipă valoroasă și ca atare m-am pregătit 100%. Am reflectat de multe ori asupra perioadei petrecute la Vaslui și pot spune că nu mă consider vinovat cu absolut nimic. Am pus toată dragostea din lume pentru această echipă, de la jucători până la patron.
Procesul de la TAS în ce stadiu e? Ne judecăm în continuare, nu avem ce face. Dumnezeu e deasupra și va face dreptate.
„Aceleași gânduri bune și din partea mea. Nici eu nu sunt ranchiunos. I-am spus secretarei să răspundă la mesaj, dar a uitat”, Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER