Regula pe care toate echipele din Liga I o încalcă la fiecare meci. Conform ROAF, jucătorii echipei gazdă ar trebui să-și aplaude adversarii la finalul partidelor
- Printre altele, există un paragraf în Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice care aproape niciodată nu este băgat în seamă la meciurile din România
Articolul 53, capitolul „Comportarea și obligațiile jucătorilor”, alineatul 3 din ROAF: „La jocurile oficiale din competițiile de seniori organizate de FRF/LPF, jucătorii echipei gazdă sunt obligați ca, după terminarea jocului, să se așeze pe două linii la intrarea în tunelul de acces la vestiare și să aplaude adversarii la trecerea acestora printre ei.”
Este una dintre regulile cuprinse în ROAF, dar care aproape niciodată nu este aplicată și nicio echipă n-a fost sancționată sau avertizată pentru încălcarea ei. Ce riscă cei care încalcă regulamentul? Punctul 4 de la același articol 53 spune că „Nerespectarea obligațiilor de mai sus atrage aplicarea sancțiunilor în raport cu gravitatea faptelor, conform prevederilor regulamentare.”
Articolul a fost introdus în ROAF în ședința Comitetului Executiv al FRF din 14 august 2013. Până acum, niciun club n-a primit vreun avertisment, deși în fiecare etapă această regulă este ocolită.