Remaniere totală la Pandurii! „Dacă retrogradăm păstrăm doar 4 jucători! Restul merg în Liga a V-a!”
Președintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat,
marți, că va păstra doar patru jucători din actualul lot al
formației gorjene în cazul retrogradării, cu restul urmând să
înscrie o echipă în Liga a V-a.
„În cazul în care vom retrograda, atunci toți jucătorii
care nu finalizează contractul cu noi vor evolua în liga a V-a, la
o echipă pe care o vom înscrie în campionatul județean începând din
această toamnă și care se va numi Pandurii III”, a spus
Condescu, care a precizat, însă, că cei care vor avea oferte pentru
a pleca, o pot face.
Marin Condescu a menționat că singurii jucători păstrați vor fi
Mingote, Stanca, Cardoso și Chibulcutean: „Excepție vor
face doar patru dintre cei care sunt acum la Pandurii și care vor
evolua în Liga a II-a. Este vorba de Mingote, Stanca, Chibulcutean
și Cardoso. Cei patru sunt netransferabili și nu vor pleca de la
Pandurii. Pentru ceilalți nu este o pedeapsă să joace în Liga a V-a
și nu e un termen în care vor juca acolo. Dar dacă joacă acolo,
după un an de zile se retrag singuri de bătrânețe”.
Într-o astfel de situație, Pandurii II care se află pe locul I
în Liga a III-a nu ar mai putea promova și ar evolua tot în
eșalonul trei.