Gigi Becali nu a ratat un nou prilej de a-și ironiza rivalii după pierderea titlului.
Înfrângerea din etapa precedentă, contra Brașovului i-a fost fatală lui Dinamo și i-a provocat lui Borcea o reacție extrem de nervoasă, care a generat o vizită la spital. În ciuda acestui lucru, patronul din Ghencea nu s-a putut abține și i-a făcut o nouă aroganță `Spartanului` șef. La doi ani de la `lansarea` celebrului șlagăr `miau, miau, miau`, de după meciul contra lui Lazio, latifundiarul din Ghencea a recidivat și a scos un `remix` al celebrei melodii.
"L-am sunat pe Borcea si i-am zis `Miau, miau, miau!`. L-am lăsat două zile că a fost prea supărat, dar apoi l-am `mieunit`. Păi nu erau ei câini? Mi-a zis să-l las că e supărat, dar trebuia să-l `mieunesc`", a declarat Becali, pentru sptFM.
Finanțatorul Stelei nu crede în falimentul lui Dinamo. Chiar dacă au pierdut titlul, aceștia vor reuși să reziste la un nivel înalt și sezoanele viitoare, chiar dacă efectele crizei sunt devastatoare. Un prim pas pentru a scăpa de acest `flagel` îl reprezintă micșorarea substanțială a salariilor, așa că tot mai puțini jucători străini vor ajunge în Liga I: "Eu din ce știu, nu cred că Dinamo intră în faliment. Nici Steaua și nici Rapid n-ar putea. Într-adevăr este criză. Eu am vorbit cu Turcu și a zis că nu mai dă niciun ban. În general, în fotbalul românesc trebuie să se facă o reformă. Eu am fost cel care a mărit salariile jucătorilor, dar acum trebuie să le micșorăm. Toți din fotbal îmi spun că din cauza mea sunt salariile așa de mari. Eu am avut o viziune bună, am vrut să creștem o dată cu Europa, dar n-am prevăzut criza economică, așa că acum trebuie să ne conformăm. Chiar n-avem cum să menținem salariile, dar nu poți să te iei după Copos când zice că se scufundă Planeta. Doar nu mai creștem atât de rapid."Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER