Remiză de-un leu

Dinamo și Urziceniul au remizat la 1. Șefii “câinilor” au pus un leu intrarea la meci iar acest lucru a reflectat perfect spectacolul oferit de cele două formații.

Multe greșeli la mijlocul terenului, mingi aruncate aproape fără sens în careul oaspeților, două combinații Bratu – Dănciulescu și o lovitură liberă executată în zid de Adrian Cristea – cam atât au arătat gazdele în prima repriză a meciului contra echipei care i-a asigurat practic calificarea în Cupa Uefa.

Urziceniul a stat la cutie și a așteptat un moment prielnic pentru a pune în pericol poarta lui Lobonț. Așteptarea a fost lungă, până spre finalul primei reprize, atunci când incursiunile lui Mara au dat reale bătăi de cap dinamoviștilor. Portarul naționalei a fost întins bine la lovitura liberă a lui Bilașco însă pauza a venit fără gol în „Ștefan cel Mare”.

Un plus la capitolul viteză. De asta a avut parte debutul părții secunde. Și de aici a ieșit și cea mai periculoasă fază, de până în acel moment, una în care Dănciulescu a sărit inteligent peste minge iar Cătălin Munteanu a trimis defectuos. După un gol anulat oaspeților pentru fault în atac, bucuria în tabăra gazdelor a venit în urma unei lovituri libere executată excelent de Torje.

Dar pentru că dinamoviștii au devenit specialiști în finișuri slabe, Izvoranu îl faulteză în careu pe Stancu iar centralul dictează lovitură de la 11 metri. Același atacant al oaspeților a marcat și a menținut statistica pozitivă a Unirii împotriva lui Dinamo, care a rămas fără succes în meciurile cu ialomițenii.

CRONICARUL DE SERVICIU

Publicat: 20 04. 2008, 22:28
Actualizat: 20 04. 2008, 22:45