Renunță la bani doar pentru a-i da o lecție?** Încă un nume riscă să intre pe lista neagră a lui Gigi: „După gafa asta, dacă mai greșește…”

Mai în glumă, mai în serios, Becali își avertizează jucătorii. Patronul Stelei schimbă ținta și uită pentru moment de frații Costea și Ilie Stan. Gigi anunță că va aduce încă 4-5 jucători în iarnă, dar și un portar: „Tătărușanu să nu mai viseze. După gafa asta ar trebui să apere Stanca”

„În iarnă vor veni 4-5 jucători și poate va mai veni și un portar, ca să nu mai viseze Tătărușanu…glumesc, vă dați seama. În mod normal, după gafa asta, ar trebui să intre Stanca. Dar dacă mai greșește de două-trei ori… Dar nu pot să fac asta, că mi-a băgat bani în buzunar, m-a calificat în Europa League. Eu îl mai ciupesc așa ca să fie atent”
, a spus Becali la Digi Sport

Tătărușanu este unul dintre jucătorii pe care Becali speră să câștige o sumă frumoasă în cazul unui transfer. Napoli și Lazio s-au arătat interesate de Tătărușanu în această toamnă

Publicat: 24 11. 2011, 19:30
Actualizat: 24 11. 2011, 20:21