Reportajul, Țopescu și Sevilla ”86
Un tânăr ambițios din secția de sport a TVR a propus un reportaj
fabulos către finele anilor ’60. „Cine ești, dumneata,
spectatorule?”. Tânărul se numea Cristian Țopescu, iar imaginile
curgeau în valuri cu microbiști înaintea unui cuplaj bucureștean.
Suporteri ciondănindu-se pe un taxi, ciorchine pe scara din cârca
troleibuzelor sau pe tampoanele tramvaielor între clasa I și a
II-a.
Microbiști schimonosindu-se pe gradenele fostului „23” la ratările
favoriților, exultând, alții fără nicio reacție de parcă erau
picați la primul meci de footbal. De pe gazon sunt oferite doar
frânturi de joc. Imaginile erau, evident, alb-negru, dar ceva tot
trecea dincolo de cromatica vremurilor. În tribune, majoritari erau
rapidiștii, cam cât toată tribuna a doua, pentru care derby-ul
Dinamo – Steaua n-a fost niciodată meciul-vedetă al cuplajului.
Alte vremuri. De-atunci și până acum doar timbrul vocii lui Țopescu
nu s-a schimbat. Sondajele la zi certifică hegemonia fanilor
steliști. Efectul Sevilla ’86. Cupa Campionilor care a mers atunci
la inima întregii suflări microbiste a răsturnat în timp ierarhia
simpatiilor. A triplat, cel puțin, numărul fanilor roș-albaștri.
Paradoxal, tot un moment de referință în fotbalul nostru,
semifinala cu Liverpool din C1, nici măcar n-a dublat numărul
suporterilor dinamoviști.
Tot potrivit sondajelor, care azi retrogradează Rapidul la trena
derby-ului. Prin comparație cu parfumul vremurilor de odinioară,
dacă viitorul stadion Național, la care tânjește Borcea, ar reînvia
cuplajele de altădată, scaunele care au luat locul gradenelor ar
geme de suporteri steliști și dinamoviști. Două tribune și-o
peluză. Realitatea negru pe alb, precum în reportajul lui Țopescu.
Sevilla ’86 a făcut adevărate minuni și le vinde azi tricourile lui
Nicoliță și Ovidiu Petre.