„Respect Craiova și fanii Științei,** dar sunt foarte fericit la Rapid!”
Portarul Universității Craiova, Mircea Bornescu, a fost declarat
jucător liber de contract, marți, de Comisia pentru Soluționarea
Litigiilor din cadrul LPF, el ajungând deja la un acord pentru a
semna cu FC Rapid.
„Îmi pare bine, sunt fericit că s-a rezolvat și această
problemă. Membrii Comisiei au luat act de tranzacția dintre mine și
Universitatea Craiova și m-au declarat liber. Sper să revin cât mai
repede pe gazon, că acolo îmi este locul, nu la LPF. Rapidul a fost
alegerea mea, să joc la Rapid, sunt motive personale. Eu mă simt
foarte bine la Rapid. Rămâne de văzut dacă joc cu Steaua, mi-ar
plăcea, dar nu depinde numai de mine. Sper ca duminică să bată
Rapidul. E o presiune foarte mare pe mine și vreau să vobesc mai
mult în teren”, a declarat Bornescu.
Conform unor surse din cadrul clubului din Giulești, Mircea
Bornescu va semna un contract ce îi va asigura un salariu de
120.000 de euro pe an.
Bornescu a menționat că respectă fostul său club Universitatea
Craiova. „Am vorbit cu Adrian Mititelu, ne-am înțeles. De
fapt eu nu m-am certat niciodată cu dânsul. Respect Craiova și
suporterii Universității și niciodată nu o să vorbesc la negativ de
această echipă. Eu consider că indiferent de situația care a fost,
am plecat cu capul sus de la Craiova. Acum trebuie să vorbesc din
nou cu Mititelu că trebuie să-mi trimită un echipament complet al
Universității”, a subliniat Bornescu.
Săptămâna trecută, agentul Ana Maria Prodan a declarat că
portarul Mircea Bornescu a ajuns la un acord cu patronul Adrian
Mititelu pentru rezilierea contractului cu Universitatea Craiova în
schimbul a 250.000 de euro, pe care trebuie să îi achite până în
pauza competițională din iarnă.
Mircea Bornescu se află din luna iunie în conflict cu oficialii
clubului Universitatea Craiova, el solicitând comisiilor LPF să fie
declarat jucător liber de contract pentru că nu a fost plătit. De
partea cealaltă, gruparea olteană i-a reproșat absența de la
antrenamente și a decis suspendarea și amendarea lui cu 25 la sută
din contract.
Jucătorul care se antrenează din vară la baza sportivă Pro Rapid
este dorit de antrenorul Viorel Hizo la Rapid, tehnicianul
menționând că echipa sa are nevoie de un portar cu experiență.