Restart în Liga I! Unde ajunge titlul?** „Rapid are cel mai bun lot”

Viorel Hizo a analizat pentru ProSport situația pretendentelor la titlu, explicând faptul că Rapid și CFR Cluj sunt cele mai omogene echipe. Antrenorul a rămas impresionat de stelistul Chiricheș și consideră că, o dată cu revenirile lui Cânu și Marius Constantin, FC Vaslui poate da lovitura în retur.

Ce echipă considerați că s-a întărit cel mai bine pentru retur?
Personal, mie îmi place foarte mult lotul Rapidului, deoarece mi se pare cel mai omogen. În plus, valoarea jucătorilor giuleșteni este foarte apropiată, ceea ce mi se pare un atu important. Apoi aș menționa-o și pe CFR Cluj. Chiar dacă le-au plecat doi oameni de bază (n.r. – Renan și Weldon), ardelenii au un lot format din jucători care pot suplini fără probleme aceste absențe.

Totuși Steaua și Dinamo s-au întărit cel mai bine…
Nu știu ce să zic, fiindcă de la Steaua nu l-am văzut la lucru decât pe Chiricheș, care este, într-adevăr, o certitudine. Chipciu și Pîrvulescu n-au prea evoluat așa că nu mă pot pronunța. Ei sunt jucători foarte valoroși, dar trebuie să vedem cum se adaptează.

Dar Dinamo?
Este o echipă foarte bună, iar Curtean și Strătilă sunt doi fotbaliști excelenți, ceea ce face ca lotul lui Dinamo să fie mai consistent decât în prima parte a campionatului. Cu toate acestea, îmi mențin părerea că Rapid are un lot mai echilibrat.

„Cel mai reușit antrenament este o victorie”

Cu alte cuvinte, le vedeți favorite la titlu pe Rapid și CFR?
Oricare echipă dintre primele șapte-opt poate intra în lupta pentru titlu. Să nu uităm că Steaua și Vaslui au fost angrenate până acum și în cupele europene, fiind obligate să joace din trei în trei zile, ceea ce este epuizant. Acum, o dată ieșite din competițiile continentale, vor fi mai concentrate pe Liga I și, implicit, vor avea mai multe șanse la lupta pentru titlu.

Și totuși, Vasluiul e pe șapte…
Da, dar este o situație conjuncturală, care nu reflectă valoarea echipei. Vă spune un om care știe foarte bine ce potențial au jucătorii de acolo. Echipa s-a comportat excelent, în condițiile în care nu a avut dreptul să facă transferuri atât timp. O dată cu revenirile lui Marius Constantin și Cânu, dar și cu transferul lui Straton, defensiva se va putea ridica la nivelul atacului, iar Vasluiul are șansa să urce în clasament. Există însă și reversul medaliei. Gândiți-vă de exemplu la CFR Cluj care a terminat anul trecut pe 10, deși avea o echipă foarte bună.

Echipele românești au jucat în acest intersezon mai multe meciuri amicale decât oricând. Ce relevanță credeți că au acestea?
Sigur, ca antrenor trebuie să fii interesat de rezultatul oricărui meci, fiindcă întotdeauna o victorie este cel mai reușit antrenament. Cu toate acestea, nu ai cum să le ceri jucătorilor să fie mobilizați în partidele de pregătire, mai ales din cauza faptului că ritmul este total diferit. În campionat joci la șapte zile, în timp ce în amicalele din Antalya s-a jucat din două în două zile, cu foarte multe antrenamente între meciuri. Este cu totul altceva.

Top 5 prezențe Liga I dintre jucătorii activi
1. Ionel Dănciulescu (foto) (Dinamo) 469
2. Robert Ilyeș (FCM Tg. Mureș) 353
3. Claudiu Niculescu („U” Cluj) 324
4. Gabriel Boștină („U” Cluj) 315
5. Sergiu Costin (Oțelul) 305

Top 5 cei mai vârstnici jucători din Liga I
1. Robert Ilyeș(FCM Tg. Mureș) 04.02.1974
2. Ilie Baicu (CS Mioveni) 05.12.1974
3. Nicolae Grigore (Voința Sibiu) 12.03.1975
4. Adrian Iencsi (FCM Tg. Mureș) 15.03.1975
5. Adrian Mihalcea (Concordia) 24.05.1976

Top 3 număr sezoane în Liga I dintre jucătorii activi
1. Ionel Dănciulescu (Dinamo) 19
2. Claudiu Niculescu („U” Cluj) 15
Adrian Iencsi (FCM Tg. Mureș) 15
Dănuț Coman (Rapid) 15
4. Sergiu Costin (Oțelul) 14
Sorin Ghionea (FCM Tg. Mureș) 14

Top 5 străini activi cu cele mai multe meciuri
1. Cadu (foto) (CFR Cluj) 144
2. Mike Temwanjera (SC Vaslui) 114
3. Vladimir Bozovic (Rapid) 106
4. Ousmane Ndoye (SC Vaslui) 105
5. Sixto Peralta (CFR Cluj) 99
Jaka Stromajer (Oțelul) 99

Top 5 antrenori activi cu cele mai multe jocuri
1. Petre Grigoraș (Pandurii) 258
2. Marius Lăcătuș (FCM Tg. Mureș) 218
3. Dorinel Munteanu (Oțelul) 174
4. Răzvan Lucescu (Rapid) 161
5. Cristian Pustai (Gaz Metan) 120

Top 5 arbitri activi cu cele mai multe jocuri
1. Alexandru Tudor 242
2. Cristian Balaj 222
3. Augustus Constantin 192
4. Alexandru Deaconu 181
5. Sebastian Colțescu 137

Publicat: 02 03. 2012, 09:10
Actualizat: 02 03. 2012, 09:15