Rețeta succesului pentru Copos:** ‘Dau un jucător și ajung în Europa’
George Copos, patronul Rapidului, spune că i-a transmis lui Grigore Sichitiu să facă singur rost de bani, dar să nu slăbească echipa prin vânzarea a prea mulți jucători.
Domnule Copos, moare Rapidul pe criza asta?
Nici vorbă. Domnul Hizo și întreaga echipă au ca obiectiv Europa League și cred că acest deziderat este foarte realizabil. Am fost la un milimetru de a-l obține și sezonul trecut, dar am dat-o în bară chiar în ultimul meci.
Totuși, este posibil acest lucru în condițiile în care i-ați cerut domnului Sichitiu să vândă jucători pentru a supraviețui?
I-am cerut să vândă un singur jucător, maximum doi. Ca să facem rost de bani și să rămânem și cu un lot bun, aceasta este singura cale. Eu n-aș vinde niciunul, dar n-avem ce face, trebuie să supraviețuim. Din păcate, anul trecut, la Rapid s-a aruncat cu banii pe geam. Am plătit degeaba salarii de peste 10 milioane de euro, iar acum Grigore Sichitiu trage să repare acele prostii.
Se pare că ați devenit mai optimist. Mai vindeți clubul?
Mi-am făcut datoria față de Rapid. Am ținut această echipă 16 ani, iar fiica mea îmi spune că, atunci când aude imnul Rapidului, îi vine să plângă. Până la urmă, cred că voi găsi o soluție să vând, dar nu e ușor.
Când planeta se scufundă, vă mai gândiți și la Rapid?
Mă gândesc în fiecare zi, dar mai mult îmi pasă de sutele de angajați care sunt în pericol să-și piardă locurile de muncă. Singurul lucru care mă preocupă în această perioadă este cum să evit asta.
10 milioane de euro a cheltuit Rapid pe salarii în sezonul trecut