Rețeta succesului:**”Revenirea lui Zicu și atmosfera creată de fani!”

Bogdan Lobonț este fericit că Dinamo a pășit cu dreptul în acest debut de retur, dar atrage atenția că titlul nu este sub nicio formă jucat.

 

Pe `câini` îi așteaptă alte 16 finale și, în măsura în care fotbaliștii vor da același randament, atunci se vor apropia de câștigarea campionatului. Pentru moment, însă, dinamoviștii sunt interesați doar de parcursul lor și nu vor să facă niciun fel de calcul în ceea ce privește avansul pe care îl au față de rivale.

 

"A fost un debut cu dreptul în 2009, ceea ce este foarte important pentru echipa noastră. Acum ne gândim doar la meciul următor, cu Gaz Metan Mediaș. Ne interesează mai puțin calculele, au mai ramas 16 partide la fel de dificile", a spus Lobonț pentru site-ul său personal

 

Portarul a fost impresionat de atmosfera creată de fanii din Ștefan cel Mare și vede un mare câștig în partida contra Pandurilor – revenirea lui Zicu: "Mă bucur pentru victorie, pentru revenirea lui Zicu, pentru faptul că suporterii au fost alături de noi"

Publicat: 02 03. 2009, 16:27
Actualizat: 02 03. 2009, 16:30