Retras la țară
Noaptea de după meciul de Steaua – CFR n-a trecut ușor pentru arbitrul Alexandru Tudor.
Cei din preajma centralului bucureștean ne-au mărturisit că Sandu n-a dormit mai deloc, măcinat de greșelile pe care le-a făcut. A adormit după ora 2:00 și s-a trezit după nici două ceasuri. Și-a luat soția și fiul și s-a refugiat undeva la țară, în zona Câmpulung, unde și-a petrecut toată ziua de ieri. A plantat pomi, a fost la biserică și a încercat să se deconecteze de la tensiunea jocului.
Nu a revăzut deloc cele două faze în care trebuia să dicteze penalty pentru CFR Cluj. “Până nu le văd și eu la televizor, nu pot să spun nimic. Dar ce-ar mai fi de spus când aproape toată lumea îți zice că ai greșit?”, a retezat, scurt și categoric, orice comentariu Tudor în momentul în care l-am contactat telefonic.
“Și-a reproșat că nu s-a pregătit și mai mult, pentru a putea alerga mai bine, ca să fi fost mai aproape de cele două faze și să fi luat deciziile corecte”, ne-a spus un prieten al arbitrului. Nici nu a dat vina pe asistentul Nica Cristian, care ar fi putut să-l ajute mai ales la faza celui de-al doilea penalty, considerând că el trebuia să ia decizia care se impunea. “Nu știu când o să mă întorc în București. Nu e nicio grabă”, a încheiat Alexandru Tudor.
DECLARAȚII
S-a rupt ceva în mine după greșelile făcute. Nu e de acceptat să aibă un asemenea plasament.
Adrian Porumboiu observator UEFA
Eu am văzut că jucătorul stelist a lovit mingea. La primul penalty nu aveam cum să-l ajut pe Tudor.
Cristian Nica asistent FIFA
Tudor nu ne-a dat două penalty-uri și mă duce cu gândul la penalty-ul dat Stelei la Urziceni.
Iuliu Mureșan președinte CFR Cluj
Tudor e un bun român. E cel mai bun arbitru din Țara Românească și a arbitrat corect.
Gigi Becali finanțator Steaua