Retrogradare cu repetiție!** Universitatea ar trebui să ajungă direct în Liga a III-a
Oltenii s-au chinuit degeaba să scape de la retrogradare, pentru
că oricum Știința nu ar mai fi avut dreptul să joace în sezonul
viitor al Ligii I. FRF i-a înștiințat ieri pe oficialii Craiovei că
echipa nu va primi licența pentru sezonul 2011-2012.
„Ni s-a refuzat licența din trei motive. În primul rând,
pentru că n-aș avea stadion, dar cum aș putea să nu am? Am un
protocol semnat cu fostul primar. Se bazează pe o hârtie a
primarului Craiovei, care în cârdășie cu Pițurcă, a trimis o adresă
cum că ne-a expirat contractul. A doua chestiune este că în 2009 am
făcut o divizare și ne-am pierdut continuitatea, deși noi de doi
ani am luat licența pe aceeași societate comercială, și a treia
chestiune că nu am achitat datoriile la 31 martie, ci le-am
eșalonat mai târziu. Dar asta e o condiție doar pentru echipele
care merg în cupele europene. Vom face recurs, cel puțin primele
două motive sunt puerile”, a declarat Adrian
Mititelu.
În mod normal, Universitatea ar trebui să ajungă direct în Liga a
III-a, pentru că s-a introdus sistemul de licențiere și la divizia
secundă. O decizie definitivă se va da după 31 mai, când se va da
un răspuns la recursul Craiovei.
Suporterii vor altă echipă
Suporterii olteni au pregătit pentru sfârșitul săptămânii un miting
la Craiova. „Nu e un miting împotriva lui Mititelu, nu mai vrem să
discutăm despre acest om. Este un miting pentru formarea unei noi
echipe. Vrem o echipă care să ne reprezinte, în care suporterii să
aleagă președintele, să aibă un cuvânt de spus. Cine vrea asta să
vină să ne susțină”, a declarat Virgil Cancea, reprezentantul legal
al Asociației Suporterilor Olteni.
„Le-a
fost teamă că bat la Bistrița, iar vestea cu licențierea era încă
un mod ca jucătorii noștri să nu mai fie conectați la ultima
etapă”, Adrian Mititelu, patron U Craiova